Întâmpinarea Domnului, prăznuită la Mănăstirea Piatra Fântânele, în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | feb. 2, 2021 | Actualitatea religioasă

La Praznicul Întâmpinării Domnului, marți, 2 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200.

Din soborul slujitor au făcut parte: directorul Editurii Renașterea, preotul Cătălin Pălimaru, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Gavril Horț, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la sărbătoarea de astăzi, Preasfinția Sa a arătat că prin aducerea Pruncului Iisus la Templu, Dumnezeu intră în rânduiala omului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La finalul slujbei, alături de obștea așezământului monahal, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc miercuri, 3 februarie, 85 de ani; și pentru Mitropolitul Bartolomeu, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit duminică, 31 ianuarie, 10 ani.

Scurt istoric

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, din județul Bistrița-Năsăud, este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid.

În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.

Activitatea misionară, didactică și pedagogică a maicilor

Obștea maicilor de la Piatra Fântânele se ocupa si de aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. La mănăstire, ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos. Maicile sunt implicate trup și suflet în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul lor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, părintele Vasile Luncan, a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântanele, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții, în incinta mănăstirii, pentru copiii din sat.

Mai multe fotografii AICI

 

Ultimele articole

02 februarie – (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia)

02 februarie – (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia)

La 40 de zile după Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria (prăznuită în 25 decembrie), cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi. În această...

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică. În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se...

Hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Silvestru” din Cluj-Napoca

Luni, 2 ianuarie 2023, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, și a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia...