Întâmpinarea Domnului, prăznuită la Mănăstirea Piatra Fântânele, în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | feb. 2, 2021 | Actualitatea religioasă

La Praznicul Întâmpinării Domnului, marți, 2 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200.

Din soborul slujitor au făcut parte: directorul Editurii Renașterea, preotul Cătălin Pălimaru, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Gavril Horț, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la sărbătoarea de astăzi, Preasfinția Sa a arătat că prin aducerea Pruncului Iisus la Templu, Dumnezeu intră în rânduiala omului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La finalul slujbei, alături de obștea așezământului monahal, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc miercuri, 3 februarie, 85 de ani; și pentru Mitropolitul Bartolomeu, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit duminică, 31 ianuarie, 10 ani.

Scurt istoric

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, din județul Bistrița-Năsăud, este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid.

În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.

Activitatea misionară, didactică și pedagogică a maicilor

Obștea maicilor de la Piatra Fântânele se ocupa si de aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. La mănăstire, ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos. Maicile sunt implicate trup și suflet în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul lor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, părintele Vasile Luncan, a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântanele, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții, în incinta mănăstirii, pentru copiii din sat.

Mai multe fotografii AICI

 

Ultimele articole

Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

Fascinanta poveste a unor biserici de lemn, monument istoric, care au călătorit cu multe popasuri până în locul unde se găsesc în prezent stârnește interes celor pasionați de aceste valori de patrimoniu. Fenomenul mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un sat în...

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Scriitoarea ANA BLANDIANA

Otilia Valeria Coman, cunoscută drept Ana Blandiana, vine pe lume de praznicul Buneivestiri, în anul 1942, la Timișoara, în familia preotului ortodox Gheorghe Coman. În anul 1944, după ce Ardealul de Nord a fost retrocedat,familia scriitoarei este nevoită să se mute...

Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei

Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei

Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Cehu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ștefan Lucaciu, protopopul Zalăului și...

Ideea de voluntariat, promovată de Biserică printre tinerii bistrițeni

Ideea de voluntariat, promovată de Biserică printre tinerii bistrițeni

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” organizează în perioada 5 - 8 noiembrie 2015, la Sângeorz-Băi, o tabără de pregătire a voluntarilor, intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii pregătit!”. Pe perioada celor 4 zile de...

Rugăciune pentru victimele masacrului de la Moisei din 1944

Rugăciune pentru victimele masacrului de la Moisei din 1944

În localitatea maramureșeană Moisei au fost organizate miercuri, 21 octombrie 2015, mai multe evenimente religioase și comemorative, cu prilejul împlinirii a 71 de ani de la masacrul, în urma căruia 29 de români au fost uciși, în această localitate, de trupele...

Încreștinarea continentului digital

Încreștinarea continentului digital

Preoții din protopopiatul Cluj I s-au întâlnit joi, 22 octombrie  în parohia clujeană Sânicoară, pentru a afla mai multe despre catehizarea în mediul online. Întrunirea a debutat cu dumnezeiasca Liturghie, deoarece la inițiativa părintelui protopop Dan Hognogi, anual,...