Întâmpinarea Domnului, prăznuită la Mănăstirea Piatra Fântânele, în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | feb. 2, 2021

La Praznicul Întâmpinării Domnului, marți, 2 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200.

Din soborul slujitor au făcut parte: directorul Editurii Renașterea, preotul Cătălin Pălimaru, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Gavril Horț, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la sărbătoarea de astăzi, Preasfinția Sa a arătat că prin aducerea Pruncului Iisus la Templu, Dumnezeu intră în rânduiala omului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La finalul slujbei, alături de obștea așezământului monahal, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc miercuri, 3 februarie, 85 de ani; și pentru Mitropolitul Bartolomeu, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit duminică, 31 ianuarie, 10 ani.

Scurt istoric

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, din județul Bistrița-Năsăud, este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid.

În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.

Activitatea misionară, didactică și pedagogică a maicilor

Obștea maicilor de la Piatra Fântânele se ocupa si de aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. La mănăstire, ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos. Maicile sunt implicate trup și suflet în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul lor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, părintele Vasile Luncan, a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântanele, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții, în incinta mănăstirii, pentru copiii din sat.

Mai multe fotografii AICI

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Patriarhul României îndeamnă: Să susținem familia tradițională!

Patriarhul României îndeamnă: Să susținem familia tradițională!

Familia a fost şi este constant prezentă în centrul misiunii pastorale şi sociale a Bisericii, deoarece aceasta reprezintă fundamentul societăţii umane. Patriarhul Daniel şi-a arătat, în repetate rânduri, susţinerea faţă de familia tradiţională care trebuie să facă...

Tabără de iarnă la Sîngeorz-Băi

Tabără de iarnă la Sîngeorz-Băi

În vacanţa intersemestrială din acest an şcolar, mai exact în perioada 8 - 12 februarie, zeci de copii din judeţul Bistriţa-Năsăud au participat într-o tabără de iarnă, organizată la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, a transmis pentru radio...