Întâmpinarea Domnului, prăznuită la Mănăstirea Piatra Fântânele, în prezența Episcopului-vicar Benedict Bistrițeanul

de | feb. 2, 2021 | Actualitatea religioasă

La Praznicul Întâmpinării Domnului, marți, 2 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit, în sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200.

Din soborul slujitor au făcut parte: directorul Editurii Renașterea, preotul Cătălin Pălimaru, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Gavril Horț, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, pornind de la sărbătoarea de astăzi, Preasfinția Sa a arătat că prin aducerea Pruncului Iisus la Templu, Dumnezeu intră în rânduiala omului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

La finalul slujbei, alături de obștea așezământului monahal, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a săvârșit slujba de parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc miercuri, 3 februarie, 85 de ani; și pentru Mitropolitul Bartolomeu, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit duminică, 31 ianuarie, 10 ani.

Scurt istoric

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, din județul Bistrița-Năsăud, este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește Transilvania de Bucovina. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Bucovina, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.

Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca mănăstire de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid.

În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.

Activitatea misionară, didactică și pedagogică a maicilor

Obștea maicilor de la Piatra Fântânele se ocupa si de aproximativ 30 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală. La mănăstire, ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos. Maicile sunt implicate trup și suflet în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul lor și a unor profesori de specialitate, aceștia studiază pian, vioară, dar și alte discipline.

Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, părintele Vasile Luncan, a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântanele, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții, în incinta mănăstirii, pentru copiii din sat.

Mai multe fotografii AICI

 

Ultimele articole

Timpul

Timpul

Când George se întoarse de la serviciu seara târziu, o găsi pe fiica sa, Ema, așteptându-l nerăbdătoare în pragul ușii. Se-ndreptă spre bucătărie, iar copila îl urmă: Cât câștigi pe oră, tati? Foarte obosit și enervat, George se enervă când auzi această întrebare. Nu...

Canonul cel Mare

Canonul cel Mare

Cuvântul „canon” vine din limba greacă și înseamnă regulă sau măsură. Din punct de vedere liturgic, acesta este un imn liturgic sau una dintre formele imnografiei bisericești bizantine, alcătuit din mai multe strofe, numite tropare și care sunt împărțite în nouă...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

În prima duminică din postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, filie a Parohiei Bulgari, din Episcopia Sălajului. După întâmpinarea Ierarhului în fața locașului de cult, de...

Biserica este corabia mântuirii

Biserica este corabia mântuirii

„Corabia de pe Marea Galileii simbolizează Biserica [...]Atâta vreme cât suntem în corabie, chiar dacă nu suntem perfecți, ne îmbunătățim. Pericolul e să nu fim aici, ci să fim în afară și să ne înghită valul vremelniciei”.   În duminica a 9-a după Rusalii și prima...