Întânirea fiilor Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

de | sept. 11, 2017 | Activități parohiale

Parohia Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda a îmbrăcat  duminică,  10 septembrie 2017, haine de sărbătoare. Ca în fiecare an, în prima duminică  după 4 septembrie când, în anul 1994, a fost sfințit demisolul, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, credincioșii sărbătoresc acest moment  în mod deosebit.

Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie la care a participat, împreună cu preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, un frumos sobor de preoți. Toți cei prezenți au ascultat cu interes cuvântul învățătură al părintelui Ioan Cojanu,  Stareţul Mânăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, despre sfințirea Casei lui Dumnezeu pe care credincioșii o împodobesc ca pe o mireasă a lui Hristos, nu numai cu truda mâinilor lui, dar și cu sufletele lor.

De asemenea a vorbit despre importanța, rolul și locul preotului și al fiecărui om în biserică. Acolo, ne găsim linișitea dacă venim la slujbă „în numele Domnului”, pentru a-L căuta smerit de Dumnezeu, în relația noastră cea mai sinceră cu El.

După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit un parastas pentru pomenirea ctitorilor,  urmat de o agapă frățească în curtea  bisericii. La final, tinerii au distribuit gratuit Foaia Parohiei „Troița”,  numărul special ce apare întotdeauna în septembrie și iconițe ce reprezintă registrele de pictură din biserică.

La această aleasă întâlnire a fiilor parohiei au strălucit frumoasele costume populare pregătite cu grijă pentru a cinsti portul strămoșilor noștri și care au sporit frumusețea acestei zile. Duminică 17 septembrie, ecourile acestei sărbători se vor prelungi, având invitați un grup de copii din parohie, care vor susține, la priceasnă, un frumos concert de muzică religioasă. Este vorba de Lisa Banyai, Mireia Duca, Sara Negrea, Sara Szabo, Maria Taloș, Maria Țibre.

                                         Marilena Asănică

Ultimele articole

Evlavia creștină

Evlavia creștină

În Epistolele pastorale, cuvântul „evlavie” este folosit pentru a descrie modul de viață al creștinului autentic. Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. În definiția termenului „evlavie”, avem două sensuri: cel...

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Sâmbătă, 15.06.2019, în Parohia Ortodoxă Ghirișu Român din comuna Mociu, protopopiatul Cluj I, istoria a fost readusă la viață, atinsă, purtată și luată la întrebări de către copiii din sat. Evenimentul, organizat de pr. Șuteu Andrei, a avut ca scop prezentarea...

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

Sâmbătă, 8 iunie 2019, în Parohia Ortodoxă Ticu din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Marius Moldovan, a avut loc o nouă ediție a proiectului religios-educativ O zi pentru copilul tău. Au participat elevii claselor a II-a A și a IV-a A de la Seminarul...

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...