Povestit-a un bătrân:

„Şezând eu odinioară la pustie, a venit un frate de la chinovie pentru cercetare. Deci îl întrebam eu cum se mai află părinţii şi îmi zice fratele: bine cu rugăciunile tale.

Apoi l-am întrebat despre un frate, care avea nume rău şi mi-a zis: „Crede-mă, părinte, încă nu s-a izbăvit de acel nume” (adică tot mai păcătuieşte). Iar eu (zice bătrânul) cum am auzit aceasta, am zis: „Uf!”. Şi îndată ce am zis aceasta, mi-a venit somn şi m-am făcut întru uimire. Se făcea că mă aflu înaintea Sfântului loc al Căpăţânii (adică la Sfânta Golgota). Şi am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos răstignit între doi tâlhari. Atunci eu m-am pornit să mă închin. Şi dacă am mers până aproape, a poruncit Domnul către Sfinţii Îngeri care erau lângă El, zicând: „Scoateţi-l afară că Antihrist este (adică potrivnicul meu este), căci mai înainte de a judeca Eu, a judecat el pe fratele său!”

Deci fiind eu gonit de acolo, am voit să ies şi mi s-a apucat haina (un fel de mantie scurtă) în uşa care s-a închis degrabă, iar eu lăsând-o acolo, am ieşit şi îndată m-am deşteptat.

Socotind eu în minte cele ce am văzut, am zis către fratele ce venise: „Rea este ziua aceasta pentru mine!” iar el m-a întrebat: „Pentru ce părinte?” Atunci i-am povestit lui cele ce am văzut şi i-am zis:

„Haina aceea pe care o purtam pe deasupra, era acoperământul lui Dumnezeu, care era peste mine, şi m-am lipsit de ea. După aceea a zis bătrânul: am făcut şapte ani rătăcindu-mă prin pustii, nici pâine gustând, nici sub acoperământ întrând şi nici cu oamenii vorbind, până ce l-am văzut iarăşi pe Domnul la Sfânta Golgota, şezând şi poruncind să mi se dea haina. Acela a fost semnul iertării”