Ce este postul? La această întrebare poate răspunde oricine cu multă ușurinţă. Postul este abţinerea de la anumite alimente și băuturi pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Cu alte cuvinte un regim alimentar mai sărac, care se bazează în general pe o alimentaţie vegetală. Dacă vrem să completăm acest răspuns putem adăuga că acest regim are motivaţie religioasă. Iată, în câteva fraze am rezolvat problema postului. Dar dacă este așa de simplu, de ce oare Biserica și-a dezvoltat ca disciplină destul de severă rânduieli legate de post? Privind problema doar la suprafaţă suntem tentaţi să credem că Biserica pune sarcini greu de purtat pentru zilele noastre, în care postul nu se potrivește stilului modern de viaţă, de aceea mereu tendinţa de a înlesni regulile postului sau chiar de a le abandona. Însă așa cum reiese din ansamblul învăţăturii Bisericii, postul este esenţial pentru viaţa creștină.

În ce constă importanţa deosebită a postului în viaţa noastră? Experienţa creștină evidenţiază multe foloase ale postului. Postul este „mama tuturor bunătăţilor, das_călul cuminţeniei și al întregii virtuţi”, postul este „maica întregii înţelepciuni și izvorul a toată filosofia”, „postul este seninătatea sufletelor noastre, podoaba bătrânilor, pedagogul tinerilor, învăţătorul celor ce trăiesc în curăţie trupească și sufletească”, după cum spune Sfântul Ioan Hrisostom (Omilii la Facere, în „PSB”, vol. 21, pp. 32; 39). Postul este, așadar, o lucrare duhovnicească, care impli_când întreaga fiinţă umană – trup și suflet, ajută la do_molirea patimilor, la dobândirea pocăinţei și la cultivarea virtuţilor.

Odată cu fixarea zilelor de post și a disciplinei legate de postire, Biserica a dat diferite semnificaţii postului. Avem astfel zile în care postim în cinstea unor persoane și evenimente sfinte care au marcat istoria lumii și a creștinismului, dar care stau în legătură cu abuzul egoist al umanităţii că_zute care luptă împotriva lui Dumnezeu (ex: miercurile și vinerile de peste an, Tăierea capului Sântului Ioan Botezătorul – 29 august; Înălţarea Cinstitei Cruci – 14 septembrie). Avem posturile mari de peste an: Postul Paștilor, Postul Crăciunului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel și Postul Sfintei Mării), care au un caracter ascetic. Prin lungimea lor și prin diferite privaţiuni impuse de tipicul postirii, patimile trupului se domolesc, sufletul se simte mai liber de legăturile materiei, mintea este mai sensibilă la cele spirituale, omul este mai predispus la rugăciune și fapte de filantropie. Regula postului ascetic este însă „dreapta socoteală”. El nu trebuie să fie exagerat ca nu cumva în loc să ajute să aducă vătămare nevoitorului. Este apoi postul total în care pentru o perioadă mai scurtă de timp ne înfrânăm de la orice mâncare și băutură, așa cum facem în ajunul marilor sărbători (Paști, Crăciun, Bobotează), precum și atunci când urmează să ne împărtășim. Acest post euharistic are menirea de a ne pregăti, de a ne ţine în stare de așteptare pentru marea întâlnire cu Dumnezeu la Praznicul Praznicelor, la Ospăţul Stăpânului, la pregustarea Împărăţiei. Acest post are un caracter eshatologic. Pe lângă aceste posturi, adesea, creștinii ţin post din proprie iniţiativă atunci când se află la încercare, pentru ca prin jertfă, pocăinţă și rugăciune să îmblânzească „mânia lui Dumnezeu”.

În cele din urmă, postul este un mij loc al relaţiei. Noi postim pentru Dumnezeu. Ce înseamnă această afirmaţie? Are nevoie Dumnezeu de postul nostru? Nicidecum. Dar avem noi nevoie de el tocmai pentru a realiza comuniunea. Dumnezeu a dat omului lumea ca dar. I-a dat poruncă să stăpânească peste acest dar (Cf. Fac. 1). Darul este un semn al iubirii. Facem daruri persoanelor pe care le iubim, iar atunci când suntem departe darul va menţine amintirea și va face vie iubirea. Darul lumii dat omului a devenit, însă, dintr-un semn al iubirii un mij loc al rupturii. Atunci când omul a început să abuzeze într-un mod idolatru de darul lumii, atunci s-a și întrerupt comuniunea. Omul a iubit mai mult darul decât pe Dăruitor. Primul abuz de acest fel a fost gustarea sau mâncarea din fructul pomului oprit (Fac. 3, 6). Acesta a fost începutul devorării idolatre a lumii de către om – fiinţă raţională, cu comportament iraţional. De aceea postim acum, încercând să renunţăm o clipă de la dar, pentru a nu neglija prezenţa Dăruitorului.

Sursa: Revista Renașterea

Foto: www.medicalnewstoday.com