Intervenţii de urgență pentru salvarea castelului Teleki din localitatea bistrițeană Comlod, vechi de aproape 270 ani

de | mai 28, 2020

Castelul Teleki din satul bistrițean Comlod, monument istoric de interes naţional, aflat într-un avansat stadiu de degradare, va fi reabilitat.

Este vorba doar de intervenţii de urgență pentru scoaterea din pericol, stoparea degradărilor şi găsirea unei utilizări pentru sustenabilitatea clădirii, informează AGERPRES. În acest scop, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat planul de intervenţii de urgenţă și a  alocat suma de 380.000 lei. Astfel de lucrări de reabilitare erau prevăzute să aibă loc încă de anul trecut, dar nu au mai fost realizate.

„Se urmăreşte punerea în siguranţă a castelului, eliminarea riscului de accidente, prăbuşirii structurii portante, dar şi a componentelor artistice de mare valoare”, se menţionează în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre.

Lucrările de intervenţie de urgenţă sunt estimate să dureze patru luni.

Castelul Teleki din Comlod, la fel ca şi castelul Teleki din Posmuş, se află în administrarea Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, dar doar pentru cel din urmă s-a reuşit atragerea de fonduri europene. Castelul de la Comlod (comuna Milaş) a fost construit în anul 1753 şi este declarat monument istoric de interes naţional. Castelul se întinde pe o suprafaţă de circa 400 metri pătraţi, iar terenul aferent ocupă peste 7.800 metri pătraţi, fiind străbătut de traseul turistic al „Mocăniţei Transilvaniei”.

Intervenţii de urgență pentru salvarea castelului Teleki din localitatea bistrițeană Comlod, vechi de aproape 270 ani

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

TRASEE DEVIATE CU OCAZIA MARATONULUI INTERNATIONAL CLUJ-NAPOCA

Cu ocazia Maratonului International Cluj-Napoca – editia a XIII –a, duminica 14 aprilie 2024 in intervalul orar 05:00 – 15:00, sunt impuse restrictii de circulatie in zona centrala. Liniile de transport in comun afectate vor circula pe trasee deviate, dupa cum...