Interviu | Arhiepiscopia Clujului și lupta împotriva cancerului

de | feb. 4, 2020

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este celebrată anual în data de 4 februarie şi are ca scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală. Din 2015, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este celebrată şi în România.

Din anul 2012, odată cu inaugurarea Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului participă la lupta împotriva acestei boli și la ameliorarea suferinței pacienților aflați în fază terminală și a familiilor acestora. Hospice-ul clujean reprezintă modul în care Biserica a înțeles să vină în ajutorul celor afectați de această maladie. De la deschidere și până astăzi, de serviciile Centrului „Sf. Nectarie” au beneficiat aproape 3700 de pacienți, dintre care peste  700  în anul 2019. Aasistența acordată de hospice în anul trecut  a totalizat 13.242 de zile de îngrijire, depășind cu mult limitele specifice contractului cu C.A.S. Cluj. S-au realizat 492 zile de îngrijire peste nivelul contractului cu C.A.S. Cluj, cu o valoare nedecontată de 30000 euro, se arată în raportul Sectorul Misionar-Social al Arhiepiscopiei Clujului.

Despre modul în care se raportează oamenii la această boală și vocația Centrului „ Sf. Nectarie” aflăm de  părintele Bogdan Chiorean, directorul instituției:


Pr. Robert Kovacs: În fiecare an pe data de 4 februarie este celebrată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Cum se raportează oamenii la această boală?

Pr. Bogdan Chiorean: Concepția despre boală este condiționată social. La nivelul  populației, cancerul este asociat cu suferința, chiar cu o suferință extremă aș spune, pentru că, mai ales în fazele avansate, durerea necontrolată este una dintre principalele probleme ale pacienților. Mai mult, chiar dacă pare un diagnostic incurabil, există foarte multe situații în care pacienții se vindecă. Desigur, vorbim de pacienții care sunt diagnosticați precoce, în fazele incipiente ale bolii. Așadar, chiar dacă la nivel general se crede despre cancer că ar fi o boală incurabilă,  pe care obligatoriu ar trebui să o asociem cu o progresie spre deces, totuși vorbim de o boală cronică, într-adevăr, dar care, dacă este diagnosticată din timp, poate fi vindecabilă.

R.K.: Care sunt principalele neajunsuri ale sistemului sanitar în ceea ce privește asistența bolnavilor oncologici?

B.C.: Auzim adesea că sistemul e subfinanțat. Defapt sistemul e suficient finanțat, doar că vorbim de o gestionare ineficientă a resurselor. S-a încercat întocmirea unui registru național de cancer… Avem o evidență. Noi, la ora actuală, nu știm în România exact câți bolnavi de cancer avem. Apoi s-au încercat diverse programe de screening, de prevenție… Sigur că prevenția e mult mai ieftină, dar efectele se văd abia după 10-15 ani. Dacă facem prevenția acum, în 2020, o să vedem o incidență scăzută a cancerului prin 2030-2035 și atunci se insistă foarte mult, sau se finanțează adesea programe curative, care merg strict pe vindecarea pacienților deja bolnavi. Mai puțin se investește în programe de prevenție care iată, aduc beneficii mult mai mari și cu costuri mult mai reduse.

R.K.: Ce face în momentul de față Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, pe care dumneavoastră îl coordonați, pentru bolnavii oncologici?

B.C.: La ora actuală, în cadrul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, avem 40 de pacienți, în principal oncologici, în faze avansate de boală, adesea terminale din nefericire, pentru că îngrijirile paliative în România încă sunt la început și s-a pornit din start cu o părere greșită cum că îngrijirea paliativă ar fi un fel de ultim resort, ori în Occident îngrijirile paliative merg în paralel cu partea curativă, adică în momentul diagnosticării cu o boală oncologică, încep și îngrijirile paliative și atunci calitatea vieții pacientului este una crescută. Din nefericire spuneam, la noi ajung pacienții în stadii mai avansate de boală, adesea terminale, dar încercăm totuși să rezolvăm acea problemă de care vă spuneam la început, și anume durerea necontrolată, care este de o intensitate pe care cu greu ne-am putea-o imagina! Pe lângă aceasta, mai tratăm și simptomele asociate bolii în faze avansate, în sensul că ele sunt foarte versatile, schimbătoare,  eterogene și complexe, astfel că un pacient oncologic într-un astfel de stadiu, cu greu poate fi îngrijit acasă, chiar și cu un eventual personal de specialitate dintre membrii familiei. Cred că dincolo de faptul că putem asista pacienți, și pentru sistemul sanitar este un mare plus acest Centru înființat de Arhiepiscopia Clujului, prin faptul că ajută la degrevarea serviciilor de urgență,  la degrevarea secțiilor de oncologie prin faptul că putem asista pacienți care în alt spitale nu-și mai găsesc locul.

R.K.: Câți pacienți trec prin Centrul dumneavoastră într-un an?

B.C.: Aproximativ 700 de pacienți. În anul 2019 am avut 704 pacienți.

R.K.: Aveți în prezent un program de asistență, de îngrijire la domiciliu. Cui i se adresează, sau cum funcționează acesta?

B.C.: Am înființat acest program de îngrijire la domiciliu în ideea ca pacienții care sunt pe lista de așteptare la noi (pentru că, dată fiind cererea extraordinar de crescută avem și o listă de așteptare), acești pacienți să fie totuși asistați la domiciliu, până în momentul în care ajung la internare sau invers, dacă starea lor se stabilizează, să eliberăm un loc în cadrul spitalului și să-l externăm la domiciliu, urmând ca în continuare cineva din partea Centrului să îl asiste în limita sigur, a unei vizite pe zi. În principiu, asistăm pacienți tot oncologici, dar care nu își permit să achite servicii private de îngrijire la domiciliu.

R.K.: Ele sunt gratuite?

B.C.: Ele sunt gratuite, da.

R.K.: Cum vedeți viitorul pentru Centrul „Sfântul Nectarie”?

B.C.: Sper să reușim să acordăm în continuare servicii gratuite în toată complexitatea lor, deși trebuie să ne gândim la faptul că este un Centru foarte consumator de resurse. Să ne imaginăm doar că în fiecare zi trebuie asistați 40 de pacienți care, așa cum am zis, simptomatologia lor fiind foarte complexă, necesită și o medicație foarte variată și foarte costisitoare, apoi produsele de igienă: scutecele, produsele de îngrijire, întreținerea Centrului și nu în ultimul rând cei aproape 50 de angajați, presupun cheltuieli foarte mari, dar sperăm să putem asigura în continuare servicii gratuite pentru acești pacienți care, până la urmă, sunt epuizați în momentele acestea, atât fizic cât și psihic și mai ales financiar.


Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului. A fost inițiat în 2009 de Episcopul vicar Vasile Someşanul, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Centrul a fost sfinţit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei și inaugurat în 9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie.

 

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Interviu | Arhiepiscopia Clujului și lupta împotriva cancerului
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Interviu
(Interviu) Restaurarea bisericii de lemn din Săliștea Veche

(Interviu) Restaurarea bisericii de lemn din Săliștea Veche

Străvechea bisericuță din localitatea Săliștea Veche a fost restaurată din temelii iar sămbătă, 3 iulie 2021, va fi sfințită de Părintele Mitropolit Andrei al Clujului. În anul 2019, în contextul anului omagial al satului românesc, Protopopiatul Cluj I, la inițiativa...

Ipostaze ale artei sacre la Muzeul Mitropoliei Clujului!

Ipostaze ale artei sacre la Muzeul Mitropoliei Clujului!

Vă invit, dragi prieteni, să vă bucurați de câteva clipe de liniște și răgaz, în spațiul generos și încărcat de semnificații al Muzeului Mitropoliei Clujului, de la subsolul Catedralei noastre Mitropolitane! De la icoane vechi de câteva sute de ani, la veșminte...

Despre eroii de pe Grui, cu părintele Gavril Horț

Despre eroii de pe Grui, cu părintele Gavril Horț

Protos. Gavril Horț: Au fost dureri, suferințe mari și chinuri îngrozitoare, de care dacă ne aducem aminte gândindu-ne la trecut, putem evita relele din viitor. Monumentul închinat eroilor de pe Vârful Grui a fost ridicat în anul 2005, la iniţiativa Preasfințitului...

Monahismul și intelectualii. Dialog cu Maica Siluana Vlad (2007)

Monahismul și intelectualii. Dialog cu Maica Siluana Vlad (2007)

În data de 8 iunie 2021 a trecut la Domnul Maica Siluana Vlad coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. În memoria sa vă oferim un fragment realizat în anul 2007...