Intrarea noastră în Biserică

de | nov. 20, 2021 | Eseu

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă.


Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca slujitoare devotată a Dumnezeului Celui Viu, noi putem aprecia în viaţa noastră efortul pedagogic și creștinesc pe care părinţii noștri l-au făcut pentru consolidarea a ceea ce numim „bun-simţ” sau „cei șapte ani de acasă”.

Recunoștinţa continuă păstrată în inimile noastre, zâmbetul filial în faţa ostenelilor lor, este puţin din ce putem exprima în mulţumirea noastră sufletească datorată sau din legătura nevăzutelor fire care ne unesc sub acoperișul unui același acasă.

Observăm însă că în evoluţia ei culturală, societatea a acumulat, prin supralicitarea unor cazuri excepţionale și triste, sensibilităţi ce complică relaţia părinte-copil. Acestor situaţii le datorăm azi un spirit complicat al paternităţii întrucât tatăl și/sau mama, deși dorește să ofere copilului lor doar ce e mai bun pe Terra, sfârșește totuși prin a-și pune întrebări legate de libertatea de alegere a viitorului cetăţean. E consimţită astfel o tragi-comedie legată de proceduri medicale („să-l vaccinăm sau nu!?” etc.), meniuri puritane („zahăr dublu rafinat sau zahăr de trestie sau free sugar” etc.) și educaţie aleasă (homeschooling, școală de stat sau privată) și, în final, ţinta noastră, educaţie religioasă sau istorie a religiilor. Și cu cât suntem martori la mai multe pledoarii despre esenţialitatea și exclusivitatea unor alegeri în detrimentul altora, cu atât nu reușim să ne apropiem de concluzii. Toate alegerile părinţilor agitaţi de certitudini tind să complice viaţa celui crescut în sânul familiei.

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă.

Atunci când Ioachim și Ana au adus-o la templu pe Maica Domnului, cu siguranţă nu au fost sfâșiaţi de întrebări interminabile despre viitoarea biografi e a fiicei lor. Bineînţeles că această raportare avea ceva din cultura vremii, dar mai presus de toate, în mod universal și uman, ei au ales să ofere Mariei lucrul cel mai valoros din viaţa lor. Rămânea în seama acesteia, ca în anii următori, să aprecieze justeţea și opţiunile ei de viaţă (câte puteau fi).

Lucrurile se întâmplă azi în sens invers. Nu mai credem în recunoștinţa viitoare a propriilor copii și îi bombardăm de mici cu șanse egale de viaţă pentru ca mai târziu, atunci când ei singuri vor alege, să nu ne poată reproșa nimic. Și această logică, această scădere a credinţei în dragostea propriilor copii, în posibilitatea (ne)recunoștinţei sau reproșului lor, aceasta ne agită încă de acum.

Astfel încât, atunci când le vorbim despre Dumnezeu, le prezentăm o oarecare posibilitate ca Cineva să existe și dacă totuși există, există „după ce împlinești 18 ani”. Refuzăm să oferim simplu, cald, sincer și părintește darul cel mai de preţ al vieţii noastre pentru că s-ar părea că, până la vârsta majoratului, Dumnezeu nu există; ulterior depășirii convenţiei sociale a maturităţii, Dumnezeu e liber să aleagă orice fel de intervenţie în viaţa noastră pentru a ne convinge că există.

Frica de (ne)recunoștinţă ne-a transformat în fiinţe instabile și care nu dăruiesc, deși ar trebui să dăruim cu mult mai multă convingere ceea ce nu avem în mod îndestulător, după sugestia inspirată a monahului de la Rohia.

Să ne întoarcem la intrarea în biserică. Mitropolitul Antonie de Suroj descria credinţa într-o parabolă modernă în care se imagina noaptea pe o plută în largul oceanului, purtat de valuri într-o liniște tainică și fascinat de bolta cerească. Nu e totul, pentru că odată ajuns la mal și pășind agale pe nisipul plajei, omul va trăi certitudinea valurilor care îl leagănă, va avea încredinţarea că ceva nevăzut locuiește adânc în el, va crede și va păstra toată viaţa această comoară.

În egală măsură și noi, fiii oamenilor și fiii lui Dumnezeu, ducem cu recunoștinţă în cămăruţa sufletului nostru taina unei certitudini primite de la Dumnezeu și încredinţată prin dragostea părinţilor. Nu, nu e inducţie psihologică, să nu uităm că eram singuri pe ocean.

Acum ne putem întoarce la sărbătoarea noastră de la începutul Postului Crăciunului și să ne gândim la recunoștinţa Maicii Domnului și, de asemeni, a noastră: mulţumesc tată, mulţumesc mamă, mulţumesc Doamne Iisuse Hristoase că mi-aţi dat doar ce era mai important în viaţă și anume certitudinea recunoștinţei. Acum am intrat în Biserică.

Ultimele articole

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Mai multe din Eseu
Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

Andrei Marga | Întâlnirea cu Bartolomeu Anania

În februarie 1993, pe scaunul arhiepiscopal de Cluj, Biserica Ortodoxă aducea un om ce avea deja o operă literară remarcabilă, o implicare în istoria Transilvaniei, şi a României în întregime, dintre cele mai elocvente printre contemporani, o concepţie profilată...

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Sfântul Efrem Sirul (306-379), teolog și imnolog

Imnele bisericești aflate în cărțile de cult (Octoih, Triod, Penticostar, Mineie, Liturghier, Ceaslov etc.) sunt creații ale unor imnografi și melozi bisericești, începând din primele veacuri ale creștinismului. Producția cea mai bogată de imne începe după libertatea...

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos

Sfinții sunt mărturisitori și purtători ai lui Hristos, sunt vase cinstite în care locuiește Dumnezeu. Și dacă El, Atotputernicul, S-a plecat atât de mult încât a venit pe lume în chip smerit, așa cum noi, fiii oamenilor, nu suntem, atunci cei care-L iubesc și vor...

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

Cine este Sfântul Serafim de Sarov?

În ziua de 2 ianuarie 1833, de ani a trecut de la viață la Viață Sfântul Serafim de Sarov. Probabil că o mare parte dintre ortodocșii români nici nu au auzit de el. Numele lui nu apare în calendarul de perete obișnuit tipărit de noi, ci doar în Sinaxarul general...

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Sfântul Vasile cel Mare – schiță biografică

Unul dintre marii capadocieni care are legătură cu Origen și opera lui este Sfântul Vasile cel Mare[i], despre care s-a scris mult în literatura de specialitate[ii] . Știrile despre viața sfântului Vasile cel Mare le găsim, în primul loc, în propriile sale scrieri, și...