Intrarea noastră în Biserică

de | nov. 20, 2021 | Eseu

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă.


Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca slujitoare devotată a Dumnezeului Celui Viu, noi putem aprecia în viaţa noastră efortul pedagogic și creștinesc pe care părinţii noștri l-au făcut pentru consolidarea a ceea ce numim „bun-simţ” sau „cei șapte ani de acasă”.

Recunoștinţa continuă păstrată în inimile noastre, zâmbetul filial în faţa ostenelilor lor, este puţin din ce putem exprima în mulţumirea noastră sufletească datorată sau din legătura nevăzutelor fire care ne unesc sub acoperișul unui același acasă.

Observăm însă că în evoluţia ei culturală, societatea a acumulat, prin supralicitarea unor cazuri excepţionale și triste, sensibilităţi ce complică relaţia părinte-copil. Acestor situaţii le datorăm azi un spirit complicat al paternităţii întrucât tatăl și/sau mama, deși dorește să ofere copilului lor doar ce e mai bun pe Terra, sfârșește totuși prin a-și pune întrebări legate de libertatea de alegere a viitorului cetăţean. E consimţită astfel o tragi-comedie legată de proceduri medicale („să-l vaccinăm sau nu!?” etc.), meniuri puritane („zahăr dublu rafinat sau zahăr de trestie sau free sugar” etc.) și educaţie aleasă (homeschooling, școală de stat sau privată) și, în final, ţinta noastră, educaţie religioasă sau istorie a religiilor. Și cu cât suntem martori la mai multe pledoarii despre esenţialitatea și exclusivitatea unor alegeri în detrimentul altora, cu atât nu reușim să ne apropiem de concluzii. Toate alegerile părinţilor agitaţi de certitudini tind să complice viaţa celui crescut în sânul familiei.

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă.

Atunci când Ioachim și Ana au adus-o la templu pe Maica Domnului, cu siguranţă nu au fost sfâșiaţi de întrebări interminabile despre viitoarea biografi e a fiicei lor. Bineînţeles că această raportare avea ceva din cultura vremii, dar mai presus de toate, în mod universal și uman, ei au ales să ofere Mariei lucrul cel mai valoros din viaţa lor. Rămânea în seama acesteia, ca în anii următori, să aprecieze justeţea și opţiunile ei de viaţă (câte puteau fi).

Lucrurile se întâmplă azi în sens invers. Nu mai credem în recunoștinţa viitoare a propriilor copii și îi bombardăm de mici cu șanse egale de viaţă pentru ca mai târziu, atunci când ei singuri vor alege, să nu ne poată reproșa nimic. Și această logică, această scădere a credinţei în dragostea propriilor copii, în posibilitatea (ne)recunoștinţei sau reproșului lor, aceasta ne agită încă de acum.

Astfel încât, atunci când le vorbim despre Dumnezeu, le prezentăm o oarecare posibilitate ca Cineva să existe și dacă totuși există, există „după ce împlinești 18 ani”. Refuzăm să oferim simplu, cald, sincer și părintește darul cel mai de preţ al vieţii noastre pentru că s-ar părea că, până la vârsta majoratului, Dumnezeu nu există; ulterior depășirii convenţiei sociale a maturităţii, Dumnezeu e liber să aleagă orice fel de intervenţie în viaţa noastră pentru a ne convinge că există.

Frica de (ne)recunoștinţă ne-a transformat în fiinţe instabile și care nu dăruiesc, deși ar trebui să dăruim cu mult mai multă convingere ceea ce nu avem în mod îndestulător, după sugestia inspirată a monahului de la Rohia.

Să ne întoarcem la intrarea în biserică. Mitropolitul Antonie de Suroj descria credinţa într-o parabolă modernă în care se imagina noaptea pe o plută în largul oceanului, purtat de valuri într-o liniște tainică și fascinat de bolta cerească. Nu e totul, pentru că odată ajuns la mal și pășind agale pe nisipul plajei, omul va trăi certitudinea valurilor care îl leagănă, va avea încredinţarea că ceva nevăzut locuiește adânc în el, va crede și va păstra toată viaţa această comoară.

În egală măsură și noi, fiii oamenilor și fiii lui Dumnezeu, ducem cu recunoștinţă în cămăruţa sufletului nostru taina unei certitudini primite de la Dumnezeu și încredinţată prin dragostea părinţilor. Nu, nu e inducţie psihologică, să nu uităm că eram singuri pe ocean.

Acum ne putem întoarce la sărbătoarea noastră de la începutul Postului Crăciunului și să ne gândim la recunoștinţa Maicii Domnului și, de asemeni, a noastră: mulţumesc tată, mulţumesc mamă, mulţumesc Doamne Iisuse Hristoase că mi-aţi dat doar ce era mai important în viaţă și anume certitudinea recunoștinţei. Acum am intrat în Biserică.

Ultimele articole

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola este unul din cei mai populari romancieri francezi. Printre titlurile sale se numără „Germinalul”, „Nana” sau „La paradisul femeilor”. Émile Zola s-a născut la data de 2 aprilie 1840 în Paris. Tatăl său era inginer civil și a fost angajat să construiască...

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin – cronicar român

Miron Costin a fost un boier, diplomat, dregător și important cronicar moldovean. Cea mai cunoscută operă a sa este „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche”, în care continuă să relateze istoria poporului nostru din momentul...

Mai multe din Eseu
Cultul Sfântului Nicolae în tradiția Bisericii

Cultul Sfântului Nicolae în tradiția Bisericii

Realizarea unei biografii a Sfântului Nicolae, în sensul modern al termenului, reprezintă un deziderat. Cercetătorii au privit cu scepticism un asemenea demers, întrucât au întâmpinat dificultăți în corelarea diferitelor surse referitoare la viața Sfântului Nicolae....

Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari și mai populari sfinți ai Bisericii. Numit al doilea Înaintemergător, prieten și laudă a apostolilor (Acatist), întâi stătător al ierarhilor, se bucură de o mare iubire și cinstire din partea credincioșilor, poate...

Sfântul Ioan Damaschin, imnograf și melod

Sfântul Ioan Damaschin, imnograf și melod

În fiecare an, la 4 decembrie, Biserica Ortodoxă aduce cinstire Prea Cuviosului Părinte Ioan Damaschin, teolog, filosof, imnograf și melod de mare profunzime și prestigiu. Este născut la 676 în Damasc (de unde și cognomenul Damaschin) într-o familie creștină nobilă și...

Sfântul Apostol Andrei, viața și activitatea

Sfântul Apostol Andrei, viața și activitatea

Pe țărmul apusean al Pontului Euxin se aflau în epoca lor de maximă înflorire cetățile Tomis, Callatis, Histria și încă multe altele, întemeiate de negustorii eleni, dar în care, cum spunea celebrul exilat pe aceste îndepărtate meleaguri, Ovidiu, „geții îi copleșeau...

Arhim. Zaharia Zaharou | Introducere în Teologia Părintelui Sofronie

Arhim. Zaharia Zaharou | Introducere în Teologia Părintelui Sofronie

Viaţa Părintelui Sofronie a durat aproape un secol. Cea mai importantă sursă de informare în legătură cu lunga sa viaţă sunt scrierile sale şi convieţuirea ani de-a rândul alături de el. În textele autobiografice şi cuvântările sale face prea puţin referire la evenimente exterioare ale vieţii sale, însă schiţează pe larg traseul său lăuntric şi căutarea intensă a căilor mântuirii sale şi a întregului Adam.

Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu

Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu

Suntem în Duminica a 30-a după Rusalii și avem la Sfânta Liturghie povestea demnitarului bogat, care se interesează de viața veșnică, cuprinsă în Evanghelia după Luca 18, 18-27. Narațiunea o găsim și în Evanghelia după Matei 19, 16-26, unde demnitarul este prezentat...