Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Intrarea noastră în Biserică

de | nov. 20, 2021 | Eseu

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă.


Pe 21 noiembrie sărbătorim împreună Intrarea Maicii Domnului în Biserică, motiv suficient de serios pentru a ne chestiona asupra proprii noastre aduceri în biserică. Dacă aducerea Maicii Domnului în templu la vârsta de trei ani însemna consacrarea acesteia ca slujitoare devotată a Dumnezeului Celui Viu, noi putem aprecia în viaţa noastră efortul pedagogic și creștinesc pe care părinţii noștri l-au făcut pentru consolidarea a ceea ce numim „bun-simţ” sau „cei șapte ani de acasă”.

Recunoștinţa continuă păstrată în inimile noastre, zâmbetul filial în faţa ostenelilor lor, este puţin din ce putem exprima în mulţumirea noastră sufletească datorată sau din legătura nevăzutelor fire care ne unesc sub acoperișul unui același acasă.

Observăm însă că în evoluţia ei culturală, societatea a acumulat, prin supralicitarea unor cazuri excepţionale și triste, sensibilităţi ce complică relaţia părinte-copil. Acestor situaţii le datorăm azi un spirit complicat al paternităţii întrucât tatăl și/sau mama, deși dorește să ofere copilului lor doar ce e mai bun pe Terra, sfârșește totuși prin a-și pune întrebări legate de libertatea de alegere a viitorului cetăţean. E consimţită astfel o tragi-comedie legată de proceduri medicale („să-l vaccinăm sau nu!?” etc.), meniuri puritane („zahăr dublu rafinat sau zahăr de trestie sau free sugar” etc.) și educaţie aleasă (homeschooling, școală de stat sau privată) și, în final, ţinta noastră, educaţie religioasă sau istorie a religiilor. Și cu cât suntem martori la mai multe pledoarii despre esenţialitatea și exclusivitatea unor alegeri în detrimentul altora, cu atât nu reușim să ne apropiem de concluzii. Toate alegerile părinţilor agitaţi de certitudini tind să complice viaţa celui crescut în sânul familiei.

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă.

Atunci când Ioachim și Ana au adus-o la templu pe Maica Domnului, cu siguranţă nu au fost sfâșiaţi de întrebări interminabile despre viitoarea biografi e a fiicei lor. Bineînţeles că această raportare avea ceva din cultura vremii, dar mai presus de toate, în mod universal și uman, ei au ales să ofere Mariei lucrul cel mai valoros din viaţa lor. Rămânea în seama acesteia, ca în anii următori, să aprecieze justeţea și opţiunile ei de viaţă (câte puteau fi).

Lucrurile se întâmplă azi în sens invers. Nu mai credem în recunoștinţa viitoare a propriilor copii și îi bombardăm de mici cu șanse egale de viaţă pentru ca mai târziu, atunci când ei singuri vor alege, să nu ne poată reproșa nimic. Și această logică, această scădere a credinţei în dragostea propriilor copii, în posibilitatea (ne)recunoștinţei sau reproșului lor, aceasta ne agită încă de acum.

Astfel încât, atunci când le vorbim despre Dumnezeu, le prezentăm o oarecare posibilitate ca Cineva să existe și dacă totuși există, există „după ce împlinești 18 ani”. Refuzăm să oferim simplu, cald, sincer și părintește darul cel mai de preţ al vieţii noastre pentru că s-ar părea că, până la vârsta majoratului, Dumnezeu nu există; ulterior depășirii convenţiei sociale a maturităţii, Dumnezeu e liber să aleagă orice fel de intervenţie în viaţa noastră pentru a ne convinge că există.

Frica de (ne)recunoștinţă ne-a transformat în fiinţe instabile și care nu dăruiesc, deși ar trebui să dăruim cu mult mai multă convingere ceea ce nu avem în mod îndestulător, după sugestia inspirată a monahului de la Rohia.

Să ne întoarcem la intrarea în biserică. Mitropolitul Antonie de Suroj descria credinţa într-o parabolă modernă în care se imagina noaptea pe o plută în largul oceanului, purtat de valuri într-o liniște tainică și fascinat de bolta cerească. Nu e totul, pentru că odată ajuns la mal și pășind agale pe nisipul plajei, omul va trăi certitudinea valurilor care îl leagănă, va avea încredinţarea că ceva nevăzut locuiește adânc în el, va crede și va păstra toată viaţa această comoară.

În egală măsură și noi, fiii oamenilor și fiii lui Dumnezeu, ducem cu recunoștinţă în cămăruţa sufletului nostru taina unei certitudini primite de la Dumnezeu și încredinţată prin dragostea părinţilor. Nu, nu e inducţie psihologică, să nu uităm că eram singuri pe ocean.

Acum ne putem întoarce la sărbătoarea noastră de la începutul Postului Crăciunului și să ne gândim la recunoștinţa Maicii Domnului și, de asemeni, a noastră: mulţumesc tată, mulţumesc mamă, mulţumesc Doamne Iisuse Hristoase că mi-aţi dat doar ce era mai important în viaţă și anume certitudinea recunoștinţei. Acum am intrat în Biserică.

Ultimele articole

Mai multe din Eseu
Împărăția și ipostazele ei

Împărăția și ipostazele ei

Text și context Parabola aflată în centrul pericopei de astăzi e adresată fariseilor. Pentru a nu știu câta oară, Hristos critică atitudinea lor și vine să pună accentele cum se cade. Formalismului atât de des invocat de ei, devenit însă o adevărată formă fără fond,...

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Ar fi multe de spus cu privire la această pericopă. Ar fi și mai multe de înțeles dintr-o lectură făcută cu inima, a pasajului în cauză.Hristos, cel se prezintă în ipostaza Semănătorului vine apoi să potolească furtuna. Iar ulterior să izgonească...

Sfinții Mărturisitori Ardeleni și statornicia în credință

Sfinții Mărturisitori Ardeleni și statornicia în credință

Sărbătoarea noastră din 21 octombrie este una relativ nouă ca pondere în viața liturgică a comunităților ortodoxe din Transilvania. Doar de câțiva ani este consemnată cu roșu în calendarele creștine ortodoxe ale eparhiei noastre, deși acești sfinți mărturisitori și...

Domnul și grija de ceilalți

Domnul și grija de ceilalți

Aspecte introductive Pasajul ce conține Evanghelia de astăzi este unul complex și de o densitate dogmatică rar întâlnită. De-altfel, Apostolul Ioan este un om care se remarcă prin profunzimea gândirii și atenția pentru chestiuni ce trec dincolo de simpla narațiune cu...

Gânduri despre Cuvioasa

Gânduri despre Cuvioasa

Unui șoarece de bibliotecă ca mine, învățat cu ștersul colbului de pe documente și scoaterea din negura istoriei a unor informații inedite, nu-i prea surâde ideea de a scrie despre Cuvioasa. În discreția ei a lăsat cam puține informații care ar putea fi valorificate...