„Între chin și amin”, proiectat la cinema Dacia

de | dec. 23, 2019 | Actualitatea religioasă

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din cartierul clujean Mănăștur a organizat duminică, 22 decembrie 2019, începând cu ora 18:30, la Cinema Dacia Mănăștur proiecția filmului „Între chin și amin”, în regia lui Toma Enache. Evenimentul s-a desfășurat în prezența regizorului și a actorului principal, Vali V. Popescu.

În deschidere a avut loc un scurt recital de colinde, susținut de un grup de teologi, coordonați de Călin Merca și Emil Floare. Recitalul a fost încadrat de două mesaje transmise de părintele protopop Alexandru Ciui, care a vorbit despre activitățile organizate în parohiile Municipiului Cluj-Napoca cu prilejul împlinirii a trei decenii de la căderea comunismului, respectiv de părintele Grigorie Benea, coordonatorul Memorialului Gherla, care a vorbit pe scurt atât despre proiectul pe care l-a început, cât și despre necesitatea proiectării unor astfel de pelicule mărturisitoare.
Apoi, spectatorii, care au umplut sala de cinema, au vizionat, preț de mai bine de două ore, un film de excepție, care scoate la lumină ceea ce a însemnat „experimentul Pitești”.

„Între chin și amin”, proiectat la cinema Dacia

Prezenți la eveniment, regizorul Toma Enache și actorul principal Vali V. Popescu au purtat un dialog cu publicul clujean și au evocat sentimente sau trăiri din timpul filmărilor. Potrivit organizatorului manifestării, preotul Dan Dorian Cismaș, „a fost o seara extraordinar de emoționantã, acesta fiind felul în care parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mãnãștur a ținut sã comemoreze jertfa celor care au suferit în închisorile comuniste, dar și a celor care s-au sacrificat pentru recâștigarea libertãții noastre”.

 

Ultimele articole

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat (31 martie 1891 – 17 aprilie 1945)

Ion Pillat vine pe lume la data de 31 martie 1891 la București, în casa părintească de pe Calea Dorobanților. Ion Pillat făcea parte dintr-o familie înstărită, cu strămoși-figuri de reper în istoria poporului român. Tatăl său, de la care a preluat și prenumele Ion,...

Bisericoşi mândri şi păcătoşi smeriţi

Bisericoşi mândri şi păcătoşi smeriţi

Duminica a 5-a din Postul Mare ne pune în faţă, în mod paradoxal, doi oameni ai credinţei stăpâniţi de patima mândriei şi două prostituate covârşite de virtutea smereniei. Domnul Iisus Hristos mergea înspre Ierusalim să fie batjocorit, să fie chinuit, să fie crucifi...

Muzica vindecă | interpreta de muzică folk Claudia Șerdan

Muzica vindecă | interpreta de muzică folk Claudia Șerdan

Invitată de Diana Găucă Baidoc la Agenda Culturală, interpreta de muzică folk Claudia Șerdan și-a spus povestea impresionantă de viață, cu amintirile din perioada în care a cântat la "Cenaclul Flacăra" sau cea în care a locuit în Italia, ani buni. Ne-a mărturisit cum...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...