Introducere | Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, explicată de Mitropolitul Andrei

de Catehetica, Spiritualitate

Pentru noi creștinii a început Postul Mare, această perioadă de antrenament spiritual, de nevoință duhovnicească. De aceea și proiectul nostru catehetic are un caracter special. Lupta între bine și rău este pe viață și pe moarte! Chiar dacă duhurile necurate nu sunt văzute, ele își fac lucrările cu prisosință. Sfântul Apostol Petru ne face atenți în prima sa epistolă sobornicească, în capitolul cinci, versetul opt: Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, iar Sfântul Apostol Pavel, gândind-se la aceeași realitate, că între bine și rău este o luptă pe viață și pe moarte, că duhurile necurate încearcă să îi facă pe creștini să se prăbușească, ne spune în Epistola către Efeseni, în capitolul șase, că noi trebuie să ne antrenăm la luptă. Să ne întrarmăm, să ne echipăm așa cum se cuvine, pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpânirilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăților care sunt în văzduhuri. După ce constată acest lucru, ne și învață cum să ne întrarmăm, cum să ne echipăm: pentru aceea luați toate armele Lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și toate biruindu-le să rămâneți în picioare. Stați deci tari având mijlocul vostru încins cu adevărul, și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății, și încălțați picioarele voastre gata fiind pentru evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii, și sabia duhului care este Cuvântul Lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea în duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri (6, 13-18).

Printre aceste rugăciuni și cereri, cea mai cunoscută rugăciune din postul mare este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Textul ei este foarte cuprinzător și subliniază acest adevăr, că în spatele fiecărui păcat, fiecărei patimi, stă un duh necurat care o pune în lucrare, după cum în spatele fiecărei virtuți, a fiecărei fapte bune, stă un duh luminat. Noi ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ajute, ca duhurile necurate să le putem izgoni și duhurile luminate să le primim în sufletele noastre și să ne lucrăm virtuțile. Sfântul Efrem pomenește patru duhuri necurate și patru duhuri luminate, iar noi le vom dezbate pe rând. Zice Sfântul Efrem: Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Dacă reușim să le dăm afară pe acestea, în locul lor punem alte patru duhuri curate. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie slugii tale. Facem apoi o încheiere: Așa, Împărate, arată-mi să îmi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Catehetica | Spiritualitate
A lua Crucea

A lua Crucea

Aspecte introductive Despre Cruce se vorbește destul de des în paginile Noului Testament. Hristos însuși e Cel care încurajează conversațiile care au la bază acest subiect, uneori spre enervarea ucenicilor, care nu-L înțeleg. De-această dată, abordarea e diferită. Și...

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Acest mare adevăr, cum că din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos izvorăsc Sfintele Taine, îl descoperă Mântuitorul oamenilor prin bătrânul Nicodim. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, ne este istorisită, tainica, nocturna şi gingaşa întâlnire dintre bătrânul...

Lectură personală I Corinteni 13

Lectură personală I Corinteni 13

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. De-aș fi poliglot sau poet, dar dragoste nu am, aș perfoma într-o fanfară dezacordată. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş...

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...