Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

de | dec. 28, 2016 | Actualitatea religioasă

La Catedrala Episcopală din Baia Mare a avut loc, în cea de-a treia zi a praznicului Nașterii Domnului, ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Iustin, noul Episcop al Maramureșului și Sătmarului. Credincioșii maramureșeni au participat în număr mare la sărbătoarea întregii eparhii, alături de ierarhi români, preoți, monahi, oficialități și oaspeți din întreaga țară, informează ziarul Lumina.

Ceremonia de întronizare a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramu­reșului și Sălajului, care i-a înmânat noului Episcop al mara­mureșenilor însemnele acestei demnități arhierești și l-a îndemnat la final să fie părinte și îndrumător pentru toți preoții, monahii și credincioșii încredințați.

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost transmis de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, iar secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, a citit mesajul de felicitare din partea Guvernului României. Un cuvânt de bun-venit și de mulțumire din partea clerului și credincioșilor eparhiei a venit prin vicarul eparhial, pr. Vasile Augustin.

În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a evidențiat momentele istorice din viața Episcopiei Maramureșului și 1Sătmarului, credința statornică a maramureșenilor și jertfa ierarhilor și preoților în veacurile de trăire spirituală din această parte a țării. Ierarhul s-a adresat apoi clerului și credincioșilor din Maramureș, pe care i-a chemat să-i fie aproape în toate lucrările duhovnicești.

„Suntem chemați, așa cum a zis prorocul David, să nu dăm somn ochilor noștri, nici genelor noastre dormitare, nici odihnă tâmplelor noastre până nu vom vedea locașul lui Dumnezeu din sufletul fiecărui român ctitorit, reconstruit, împodobit, înfrumu­sețat. Îi chem la o lucrare împreună de neodihnă, de implicare și responsabilitate. N-avem timp de odihnă și îi rog ca împreună să ne ocupăm de cei săraci, abandonați, singuri, neînsemnați și nedreptățiți de o societate care se vrea corectă și dreaptă, dar produce atâta nedreptate pentru persoane, pentru familie. Îi chem să slujim cu fidelitate valorile noastre sfinte, sfânta și dreapta credință, familia creștină, să ne educăm tinerii în spiritul valorilor noastre tradiționale și al culturii noastre creștinești, al învăță­mântului nostru tradițional care a fost unul de excepție în istoria acestui popor”, a spus PS Iustin.

Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Părinte Mitropolit Andrei, împreună cu IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, PS Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, PS Părinte Sofronie, Episcopul ortodox român al Oradiei, PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, PS Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, PS Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, PS Părinte Iustin, Episcopul ales al Episcopiei Mara­mureșului și Sătmarului, și PS Părinte Ignatie Mureșeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Din sobor au mai făcut parte numeroși preoți și diaconi, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei Episcopale din Baia Mare.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 30-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 30-a după Rusalii

În Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor), 28 noiembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Ce este darul preoției?

Ce este darul preoției?

Bătrânul Epifanie zicea: „Preoţia este un mare dar făcut oamenilor de Dumnezeu.” Cuvintele bătrânilor / Părintele Dionysios Tatsis / trad. de Andrei Andreicuţ / Editura Renaşterea, 2013