Întrunirea Cercului pastoral-misionar Mocod

de | nov. 13, 2017

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 25-a după Rusalii, în Parohia Mocod din Protopopiatul Năsăud.

De la ora 16.00, în biserica ocrotită de „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, soborul preoţilor slujitori, alături de părintele paroh Dan Vasile, au săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, pomeniţi în această zi.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Cuciovan Vlad de la parohia Aluniş a vorbit credincioşilor despre importanţa mărturisirii credinţei creştine în societatea contemporană, plecând de la modelul demn de urmat al Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni. Părintele a subliniat că mărturisirea lui Hristos este condiţia fundamentală a vederii Împărăţiei lui Dumnezeu. La final, părintele paroh Dan Vasile a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi, după care, toţi credincioşii au fost miruiţi. Prin această seară duhovnicească s-a încheiat activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod din anul 2017.

Întrunirea Cercului pastoral-misionar Mocod       Biserica parohiei Mocod cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”  a fost construită în stil neobizantin între anii 1932-1935. În anul 1935 după finalizarea construcţiei, a avut loc slujba de sfinţire oficiată de episcopul Iuliu Hossu. În anul 1958 biserica a fost pictată în interior, pentru ca în acelaşi an aceasta să fie resfinţită de către vrednicul de pomenire ÎPS Teofil Herineanu. Actuala pictură a fost executată între anii 2002-2005 de către pictorul Croitoru Gheorghe în tehnica tempera grasă. În anul 2005 la data de 17 iulie s-a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii de către Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, paroh fiind pr. Dan Vasile.

În anul 2010 s-a construit în faţa Sfintei Biseici un monument al eroilor din cele două războaie mondiale, ale căror nume au fost inscripţionate pe o faţetă, iar pe cealaltă s-au realizat în tehnica mozaic icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi ale Sfinţilor Martiri Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.

În prezent, biserica şi comunitatea din Mocod este păstorită de pr. Dan Vasile, coordonatorul cercului pastoral-misionar Mocod.

 

Pr. Cornel Coprean

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Împreună slujire a preoților din cercul Sângeorz-Băi

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Sângeorz Băi s-au întâlnit duminica aceasta, sub coordonarea părintelui Dan Cismaş, în Biserica cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Sângeorz Băi. După slujba Paraclisului Maicii Domnului, aceştia au săvârşit Taina Sfântului...

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii din Dej, invitați în tabără la Colibița

Copiii cu vârste între 9 și 12 ani din Dej sunt așteptați la o tabără de vară la Colibița. Organizată de Protopopiatul Ortodox Dej, tabăra va avea loc în perioada 17-22 august și cuprinde un program divers și atractiv pentru cei mici. Detalii despre tabără și despre...

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Sportul și prietenia, promovate pe Valea Someșului

Parohia Ortodoxă Parva a organizat sub egida Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni” duminică, 2 august 2015, o întâlnire între tinerii ortodocși din trei parohii de pe Valea Someșului: Ilva Mică,Nepos și Parva. Evenimentul a debutat la...

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Pelerini clujeni, la locurile sfinte din Țara Năsăudului

Parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat al treilea pelerinaj din anul acesta la mănăstirile din țară. Credincioşii din parohie au vizitat în primăvară mănăstirile din Munții Apuseni și județul Sălaj, iar de această dată, în 25 iulie, s-au...

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Seară de pricesne la Gherla, în prima zi a Postului Sfintei Mării

Începând de vineri, 31 iulie 2015, Biserica Ortodoxă va intra în Postul Adormirii Maicii Domnului. La nivelul Municipiului Gherla, intrarea în Postul Maicii Domnului va fi marcată, în mod deosebit, la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, unde va avea loc sâmbătă, 1...