Învăţământul teologic din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi-a cinstit ocrotitorii

de | feb. 2, 2023

Luni, 30 ianuarie 2023, când se face prăznuirea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii Învăţământului Teologic din întreaga lume, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, în fruntea unui sobor alcătuit din cadre didactice universitare şi de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a rostit cuvânt de învăţătură şi a acordat distincţii ale Eparhiei profesorilor din învăţământul teologic şi conducătorilor învăţământului din judeţ.

Învăţământul teologic din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi-a cinstit ocrotitorii„Ziua de 30 ianuarie este închinată Sfinţilor Mari Dascăli şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, trei stâlpi şi luminători, fiind mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii, care au trăit în veacul numit de aur, pentru felul în care au apărat sfânta şi dreapta credinţă prin inspiraţie divină şi prin mărturisire fermă a dreptei credinţe, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Aceşti mari Sfinţi Părinţi dascăli şi luminaţi au fost adoptaţi ca Sfinţi Protectori ai şcolilor teologice la Congresul din Atena în 1936. De atunci, şcolile teologice, atât preuniversitare, cât şi universitare, îi au drept protectori. În fiecare an, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, săvârşim în chip solemn Sfânta Liturghie drept mulţumire adusă lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru cei pe care i-a ales şi i-a chemat să urmeze calea pregătirii teologice. Avem două şcoli teologice preuniversitare, Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare şi Liceul Teologic „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, unde se pregătesc peste 1.000 de elevi, şi avem Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” de la Centrul Universitar Nord, coordonat de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, pentru că intră în sfera de atribuţii a Arhiereului Vicar şcolile teologice, unde avem 100 de studenţi la Teologie Pastorală şi 40 de masteranzi. Ne-am întâlnit astăzi în sobor minunat să aducem slavă lui Dumnezeu în chip solemn cei doi Ierarhi, slujim de obicei împreună la această sărbătoare în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime”, care este adevărata Academie Teologică, catedralele episcopale sunt şcoli de teologie, atât în ce priveşte slujirea liturgică, cât şi predica sau oratoria şi atmosfera care se creează într-o catedrală eparhială. Şi în acest fel, împreună cu elevii şi cu studenţii am mulţumit astăzi Bunului Dumnezeu, pentru că avem, iată, vocaţii creştine, pentru că avem familii normale şi profund creştine, care îşi doresc să aibă un slujitor al lui Dumnezeu şi pentru aceasta suntem binecuvântaţi de Dumnezeu. Noi, Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, şi slujitorii Sfintelor Altare provenim din medii şi din familii creştine, ceea ce însemnează că poporul român nu şi-a pierdut nici sfânta şi dreapta credinţă, nici sănătatea sufletească. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, aşa cum a spus Sfântul nostru Părinte Ioan Gură de Aur”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

„În lumina sfintelor atribuţiuni pe care Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe ni le-a conferit şi în sfântă şi deplină supunere Întâistătătorului Episcopiei noastre, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, îndeplinim şi ascultarea de coordonator al Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” din Baia Mare şi, totodată, coordonator al Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare şi al Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare. În această lumină, în zi de aleasă cinstire, am săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în sobor, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, cu părinţii profesori de la Departamentul nostru de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” şi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, aducând prinos de cinstire Sfinţilor mari dascăli ai lumii şi Ierarhi, care, prin contribuţia lor esenţială la dezvoltarea Teologiei noastre, rămân modele de urmat pentru fiecare profesor şi dascăl de Teologie, precum şi pentru cei care se pregătesc să devină slujitori ai Sfintelor Altare ale Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

„Avem astăzi hramul şcolilor teologice. Cuvântul hram vine din limba slavonă şi înseamnă casă. Sfinţii Trei Ierarhi ne-a adunat astăzi într-o casă aleasă, în sfânta biserică, locul în care cerul se întâlneşte cu pământul,Învăţământul teologic din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi-a cinstit ocrotitorii a spus Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare. Iată, Sfinţii Trei Ierarhi au adunat cele trei şcoli teologice din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului în sânul Sfintei Treimi, în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime”. Ziua îmbrăcată în lumină şi mare bucurie a debutat cu Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, înconjurat de un sobor de preoţi alcătuit din părinţi profesori şi ostenitori ai Catedralei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Angelli” al Seminarului Teologic, dirijor părintele inspector Andrei Baboşan, şi Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Domeniului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Petrică Covaciu. Salutăm prezenţa în mijlocul teologilor şi al credincioşilor la Sfânta Liturghie a conducerii Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş, reprezentat de Prof. Mihai Pop, inspector şcolar general, şi inspector general adjunct Ioan Munteanu. De asemenera, şi conducerea Facultăţii de Litere a fost prezentă prin dl decan Conf. Univ. Dr. Mircea Farcaş. Pentru toate dăm slavă lui Dumnezeu şi îi rugăm pe Sfinţii Trei Ierarhi să ne ocrotească şi să ne călăuzească.”

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Protos. Serafim Bilţ, eclesiarhul Catedralei, Pr. Conf. Univ. Dr. Adrian Gh. Paul, prodecan al Facultăţii de Litere al Centrului Universitar Nord Baia Mare, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, directorul Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Prof.  Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan, Pr. Lect. Univ. Dr. Claudiu Pop, Pr. Asist. Univ. Dr. Marius Sabou, Pr. Drd. Claudiu Ciascai,  duhovnicul Seminarului Teologic băimărean, Pr. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, Pr. Bogdan Stoica, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid, Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Trime”, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului Vicar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector eparhial social, Diac. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat, Diac. Vasile Petru Bud, Diac. Vlad Nechita, Ipod. Vasile Pop.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un vast cuvânt de învăţătură despre viaţa celor Trei Ierarhi, care ne-au lăsat multe pilde de vieţuire  creştină adevărată.

Distincţii

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat câteva distincţii pentru cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, astfel: Lect. Univ. Dr. Valerian Marian, secretarul Departamentului Teologie Ortodoxă de la Centrul Universitar Nord, şi Lect. Univ. Dr. Eusebiu Borca, de la acelaşi Departament, au fost distinşi cu Ordinul Cultural „Crucea Nicolae Steinardt”; Profesorii Bogdan Roatiş şi Rozalia Faur de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” au fost distinşi tot cu Ordinul Cultural „Crucea Nicolae Steinardt”, pentru activitatea de la catedră; profesorii Marian Pop şi Mariana Pop au fost distinşi cu aceeşi distincţie, Ordinul Cultural „Crucea Nicolae Steinardt”. Medalia Culturală „Nicolae Steinhardt” a fost oferită Departamentului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, precum şi Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul de iarnă al Mânăstirii Moisei

Hramul de iarnă al Mânăstirii Moisei

Vineri, 2 februarie 2024, de sărbătoarea închinată Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Moisei, județul Maramureș, cu ocazia hramului de iarnă al...

Ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale

Ședința anuală de lucru a Adunării Eparhiale

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, a prezidat ședința anuală a membrilor Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului în Sala „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din...

Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Cărbunari

Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Cărbunari

În Duminica a 32-a după Rusalii, 21 ianuarie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea...