Evanghelia zilei: Mc 8, 30 – 34
În vremea aceea a oprit Iisus pe ucenicii Săi să spună cuiva despre Dânsul că este Hristos. Apoi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de căpeteniile preoţilor şi de cărturari, şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea pe faţă cuvântul acesta. Atunci Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească. Iisus, întorcându-se şi uitându-se spre ucenicii Săi, a certat pe Petru, zicând: mergi înapoia Mea, satano, pentru că tu nu cugeţi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor. Apoi a chemat la Sine mulţimea împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
Învierea ca revelaţie supremă
Fiind împreună cu ucenicii Săi la Cezareea lui Filip, undeva în nord-estul Ţării Sfinte, Domnul Hristos îi întreabă zicând: „Cine zic oamenii că sunt?”.[1] Evanghelistul Marcu menţionează că Domnul Hristos i-a întrebat aceasta pe ucenici fiind pe drum, deci mergând într-o anumită direcţie.[2] Prin urmare întrebarea în sine a fost mai mult una de informare: „Cine zic oamenii că sunt?”. Şi apostolii au răspuns zicând:
„Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci.” (Mc 8, 28; Lc 9, 19).
Era un fel de sondaj de opinie: unii credeau că Ioan Botezătorul a înviat din morţi, alţii credeau că Ilie s-a coborât pe pământ, căci potrivit tradiţiei Ilie a fost mutat din lumea aceasta în Împărăţia lui Dumnezeu, într-un car de foc. Oricum ar fi fost, oamenii aveau despre Iisus o părere pur omenească. Pentru ei Iisus era unul dintre prooroci sau un prooroc între prooroci. De fapt numele sub care era recunoscut Domnul Hristos era acela de „Iisus din Nazaret” sau „Iisus Nazarineanul” cum este numit în Evanghelia după Marcu,[3] sau „Profetul din Nazaret” cum este numit în Evanghelia după Matei:
„Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii.” (Mt 21, 11).
Majoritatea oamenilor îl percepeau pe Iisus istoric, cel care a trăit în Nazaretul Galileii. Apostolii însă aveau o altă percepţie. De ce? Pentru că, citim în Evanghelia după Luca, în capitolul al VIII-lea, atunci când Domnul Hristos a fost întrebat de ce vorbeşte în pilde, a răspuns:
„Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă.” (Lc 8, 10).
Această taină a Împărăţiei lui Dumnezeu a fost descoperită de Ioan Botezătorul care a venit în lume pentru a-l descoperi oamenilor pe Fiul lui Dumnezeu. Cum a fost descoperită această taină? Vom vedea în cele ce urmează.
Ştim că la plinirea vremii Ioan Botezătorul a început să vestească apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu, zicând:
„Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor.” (Mt 3, 2).
Cei care îşi mărturiseau pocăinţa erau botezaţi cu apă în râul Iordan, ca un semn văzut al penitenţei lor. Au venit atunci la Ioan preoţii şi leviţii din Ierusalim ca să-l întrebe: „Cine eşti tu?”.[4] Şi el a mărturisit zicând: „Nu sunt eu Hristosul” – ceea ce s-ar traduce cu „Mesia”, „Unul”, „Cel profeţit de prooroci”.
Şi l-au întrebat atunci:
„Dar cine eşti? Eşti Ilie? Eşti tu Proorocul?” (In 1, 21).
Şi Ioan a răspuns:
„Nu sunt.” (In 1, 21).
„Atunci de ce botezi dacă nu eşti tu Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul? (In 1, 25).
Ioan le-a răspuns, zicând:
„Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.” (Mt 3, 11; Mc 1, 7; Lc 3, 16; In 1, 26 – 27).
Aşadar eu vă botez pentru Acela pe care voi nu-L ştiţi; eu vă botez ca să-L descopăr pe Cel pe care voi nu-L ştiţi. Şi că aşa s-a întâmplat ne stă mărturie episodul Botezului Domnului Hristos. Citim în Evanghelia după Ioan în capitolul I, că:
„A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” (In 1, 29 – 34).
Acestea auzindu-le doi dintre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul au mers după Iisus, adică L-au urmat pe Iisus. Domnul Hristos văzându-i pe aceştia că merg după Dânsul, i-a întrebat:
„Ce căutaţi?” (In 1, 38).
Iar ei I-au zis:
„Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti?” (In 1, 38).
De fapt credem că nu acesta a fost motivul pentru care l-au urmat pe Iisus. Dar atunci care? Faptul de a-L descoperi pe Mesia. Că este aşa ne spune mai departe Sfântul Evanghelist Ioan:
„Şi unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său şi i-a zis: «Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).».” (In 1, 40).
Apoi Domnul Hristos l-a întâlnit pe Filip şi i-a zis acestuia:
„Urmează-Mi.” (In 1, 43).
Filip la rândul său a găsit pe Natanael şi i-a zis:
„Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.” (In 1, 45).
Şi i-a zis Natanael:
„Din Nazaret poate fi ceva bun?” (In 1, 46).
La care Filip i-a zis:
„Vino şi vezi.” (In 1, 46).
Şi văzânu-L pe Domnul Hristos, şi vorbind cu El, Natanael a exclamat:
„Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel.” (In 1, 49).
Aşadar Ioan Botezătorul le-a descoperit ucenicilor săi taina că Iisus din Nazaret este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Ceea ce nu înţelegeau apostolii era faptul că Iisus Hristos a fost numit „Mielul lui Dumnezeu”. De ce? Pentru că trebuia să pătimească, trebuia să-şi dea viaţa pentru popor. Însuşi Domnul Hristos le-a vestit apostolilor în trei rânduri lucrul acesta. Pericopa evanghelică pe care o avem în atenţie ne spune că la prima vestire a patimilor apostolul Petru luându-l deoparte pe Domnul Hristos a început să-l certe: „Cum Tu Fiul lui Dumnezeu mergi să fii defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari? Şi să fii omorât?”.[5] Domnul Hristos îl mustră zicând:
„Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Mt 16, 23; Mc 8, 33).
L-a numit pe Apostolul Petru „satană” pentru că aceasta era dorinţa satanei: să-L îndepărteze pe Domnul Hristos de cruce. De fapt nici un apostol nu a înţeles taina crucii. Deşi Domnul Hristos a spus: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”,[6] a trebuit ca apostolii să fie martori ai Învierii să înţeleagă astfel ce este învierea. Au înţeles atunci şi ce este viaţa veşnică, după cum citim în Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii, cuprinsă în Evanghelia după Ioan:
„Aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (In 17, 3).
[1] Mt 16, 13; Mc 8, 27; Lc 9, 18.
[2] Mc 8, 27.
[3] Mc 14, 67.
[4] In 1, 19, 22.
[5] Mt 16, 22; Mc 8, 32.
[6] Mt 16, 24; Mc 8, 34; Lc 9, 23.
