În cateheza la Învierea Domnului, rostită în Sfânta Mănăstire Ormylia (28 aprilie 1979), Părintele Emilianos Simonopetritul răspunde la întrebarea: ce înseamnă pentru noi, credincioșii, învierea Domnului? Și zice: „Străbatem Săptămâna Luminată, iar bucuria, datorită învierii Domnului, umple inimile noastre. Prin învierea lui Hristos este câștigat trofeul permanent al inimilor noastre: oamenii dobândesc puterea definitivă să învieze. Hristos a înviat, ca să ne aducă aminte că și propria noastră înviere trece prin mormânt.”
Praznicul Învierii Domnului nu este doar amintirea unui eveniment din trecut, ci izvorul viu al bucuriei și al speranței noastre. Așa cum spune Părintele Emilianos, prin Învierea lui Hristos primim „puterea definitivă să înviem”, înțelegând că drumul fiecăruia trece prin „mormânt” (adică prin suferință și moarte), dar nu se oprește acolo, ci duce la viață nouă. Astfel, Învierea devine temelia bucuriei din Săptămâna Luminată și garanția propriei noastre învieri.
