Învierea Domnului, sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Cluj

de | mai 4, 2015 | Actualitatea religioasă

Peste 5.000 de clujeni au luat lumina în noaptea de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, participând de la ora 24:00 la slujba de Înviere săvârșită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Lumina a fost adusă și în acest an de la Ierusalim, cu un avion de mici dimensiuni și întâmpinată sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj, de o delegație a Arhiepiscopiei condusă de exarhul mănăstirilor, arhimandritul Dumitru Cobzaru. O prezență deosebită a fost aceea a Principelui Nicolae. În deschiderea slujbei, Mitropolitul Clujului a dăruit lumina preoților și credincioșilor, iar după momentul Evangheliei, a dat citire pastoralei Înaltpresfinției Sale, intitulată „Înviat-a Hristos și viața stăpânește”, care s-a citit totodată în toate parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului.

Înaltpresfințitul Andrei a citit pastorala și în cadrul Sfintei Liturghii din prima zi de Paști, duminică, 12 aprilie 2015. Slujba a debutat la ora 10:00 și a fost săvârșită de un sobor de preoți, după rânduiala specifică praznicului. La final, Mitropolitul Clujului le-a mulțumit tuturor acelora care prin implicarea lor au ajutat ca manifestările organizate de Învierea Domnului să se desfășoare cu bine. De asemenea, le-a mulțumit și credincioșilor pentru prezența lor la slujbă, subliniind faptul că ei alcătuiesc Biserica.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Andrei a binecuvântat, așa cum este tradiția, coșurile cu ouă, brânză și carne aduse de credincioși spre sfințire.

Sfântul Ștefan cel Mare, cinstit la ctitoria sa de la Feleacu

Sfântul Ștefan cel Mare, cinstit la ctitoria sa de la Feleacu

Duminică, 2 iulie 2023, în ziua de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Feleacu și-a sărbătorit ctitorul și, totodată, al doilea hram. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului,...

Binecuvântare arhierească în Parohia Năoiu

Binecuvântare arhierească în Parohia Năoiu

Sâmbătă, 1 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Parohia Năoiu, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul...