Învierea Domnului, sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Cluj

de | mai 4, 2015 | Actualitatea religioasă

Peste 5.000 de clujeni au luat lumina în noaptea de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, participând de la ora 24:00 la slujba de Înviere săvârșită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Lumina a fost adusă și în acest an de la Ierusalim, cu un avion de mici dimensiuni și întâmpinată sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj, de o delegație a Arhiepiscopiei condusă de exarhul mănăstirilor, arhimandritul Dumitru Cobzaru. O prezență deosebită a fost aceea a Principelui Nicolae. În deschiderea slujbei, Mitropolitul Clujului a dăruit lumina preoților și credincioșilor, iar după momentul Evangheliei, a dat citire pastoralei Înaltpresfinției Sale, intitulată „Înviat-a Hristos și viața stăpânește”, care s-a citit totodată în toate parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului.

Înaltpresfințitul Andrei a citit pastorala și în cadrul Sfintei Liturghii din prima zi de Paști, duminică, 12 aprilie 2015. Slujba a debutat la ora 10:00 și a fost săvârșită de un sobor de preoți, după rânduiala specifică praznicului. La final, Mitropolitul Clujului le-a mulțumit tuturor acelora care prin implicarea lor au ajutat ca manifestările organizate de Învierea Domnului să se desfășoare cu bine. De asemenea, le-a mulțumit și credincioșilor pentru prezența lor la slujbă, subliniind faptul că ei alcătuiesc Biserica.

În încheiere, Înaltpreasfințitul Andrei a binecuvântat, așa cum este tradiția, coșurile cu ouă, brânză și carne aduse de credincioși spre sfințire.

Resfințirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Corușu

Resfințirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Corușu

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos), 17 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul...

Sfințirea Monumentului Eroilor din Beudiu

Sfințirea Monumentului Eroilor din Beudiu

Sâmbătă, 16 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Beudiu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii...