„Învierea unei icoane”, tema unei noi seri culturale, la Muzeul Mitropoliei Clujului

de | nov. 22, 2019 | Actualitatea religioasă

În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, care au loc lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat  joi seara, 21 noiembrie 2019, de la ora 19.00, un eveniment cultural, intitulat „Învierea unei icoane”. Preotul conf. univ dr. Marin Cotețiu, restaurator și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a adus în atenția publicului clujean procedeul de restaurare la icoana Arhanghelului Mihail, atribuită preotului zugrav Luca din Iclod, autorul icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.

La eveniment au participat: Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, numeroși clujeni, tineri, teologi, artiști și oameni de cultură.

Cu acest prilej, în deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei  a rostit o scurtă alocuțiune, vorbind despre faptul că „icoana este locul unei prezențe harice”.

Icoana Arhanghelului Mihail (secolul XVII) provine de la biserica „Sfântul Nicolae” din Dealul Cîrjii-Boiereni, județul Maramureș, fiind deținută de Mănăstirea Rohița, iar începând cu anul 2018 a intrat într-un amplu proces de restaurare la Atelierul de restaurare al Muzeului Mitropoliei Clujului.

„Icoana s-a aflat într-o stare avansată de degradare, existând numeroase desprinderi ample ale stratului pictural, iar la nivelul panoului de lemn descleieri pe toată lungimea și aproape pe întreaga lățime a suprafeței de îmbinare a planșelor.”, a declarat restauratorul, preotul Marin Cotețiu.

Toate tehnicile și procedurile de restaurare au fost așezate într-o carte apărută la Editura Renașterea, intitulată „Ipostaze ale restaurării icoanei «Arhanghelul Mihail», atribuită preotului zugrav Luca din Iclod”, avându-l ca autor pe pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu.

De asemenea, prof. univ. dr. habil. Marcel Muntean, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a vorbit despre erminia și iconografia icoanei.

În cadrul seratei, cei prezenți s-au bucurat de un moment muzical de harpă şi trompetă, susținut de Ioana Catinca Mureșan (harpă) şi Alexandru Lucaci (trompetă), de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Au interpretat lucrări de Claude Debussy și Frédéric Duvernoy.

Moderatorul evenimentului a fost părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Pictura icoanei Sfântului Arhanghel Mihail este atribuită lui Luca din Iclod, preotul zugrav de la care până în prezent sunt cunoscute a fi păstrare trei icoane cu reprezentări ale Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, toate trei fiind făcătoare de minuni, și anume: icoana faimoasă de la Mănăstirea Nicula (jud. Cluj), icoana „Maica milelor” din Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, care provine de la biserica din Ilișua (jud. Bistrița-Năsăud), și icoana „Dulcea Sărutare” de la Mănăstirea Strâmba (jud. Sălaj).

 

Muzeul Mitropoliei Clujului se află la demisolul Catedralei mitropolitane, aici fiind reunite numeroase obiecte de patrimoniu, printre care icoane, obiecte de cult şi manuscrise din secolele XV-XIX.

Mai multe fotografii AICI  

În cadrul „Serilor culturale” ale Muzeului Mitropoliei Clujului, care au loc lunar, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 22 noiembrie 2019

Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

 

Ultimele articole

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

Dr. Iosif Gall (1839-1912), un mecenat clujean uitat

„Știe toată lumea că românului cele mai scumpe odoare sunt: Biserica și limba, pentru înflorirea lor toți ne unim pururea”. Această frază a fost rostită de magnatul român Iosif Gall, în 11 martie 1900, în cadrul adunării de constituire a parohiei ortodoxe române din...

20 octombrie – Sfântul Mare Mucenic Artemie

20 octombrie – Sfântul Mare Mucenic Artemie

S-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea, ca fiu al unor credincioşi de bun neam. De tânăr a intrat în rândul ostaşilor, unde a fost învrednicit de mari dregătorii, pentru vitejia sa. De aceea, Sfântul împărat Constantin cel Mare (306-337) l-a socotit...

Epicleza euharistică

Epicleza euharistică

Celebrarea Euharistiei, în întregul ei, are un caracter epicletic, adică de invocare, de chemare a Duhului Sfânt. În Euharistie, comunitatea care celebrează își revelează calitatea de „ecclesia orans”, adică de Biserică care se roagă, care invocă pe Mângâietorul....

Preoții din Protopopiatul Ortodox Cluj 1 au donat sânge

Preoții din Protopopiatul Ortodox Cluj 1 au donat sânge

Preoții din Protopopiatul ortodox Român Cluj 1, în frunte cu Părintele Protopop Dan Hognogi au trecut, joi, pragul Centrul de Transfuzii din Cluj-Napoca pentru a dona sânge. Inițiativa a avut-o Părintele Dan Balog, de la Parohia Ortodoxă Răscruci. Ulterior, preoții au...

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Pălatca

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Parohia Pălatca

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 11 octombrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul...