Invitați de seamă la ședința preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj I

de | apr. 9, 2019 | Actualitatea religioasă

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1, programată joi, 11 aprilie, la sediul de pe strada „Bisericii Ortodoxe” nr. 10, va avea doi invitați de marcă, în persoana Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă (Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”) și Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan (Prorector al aceleiași instituții de învățământ superior și membru corespondent al Academiei Române). Potrivit tradiției, ședința va debuta la ora 9.30, cu slujba Te-Deum, urmată de prezentarea cărții „Istoria Transilvaniei”, ai cărei semnatari sunt deja amintitul Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan și Ioan Aurel Pop, acesta din urmă fiind actualul rector al Universității „Babeș-Bolyai” și președinte al Academiei Române. Prelegerea intitulată „Satul în poezia lui Octavian Goga”, susținută de prorectorul Ioan Bolovan se înscrie firesc în Actul de proclamare a anului 2019 drept „Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”.

Invitați de seamă la ședința preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj INăscut pe 7 februarie 1962, la Măgăoaja, Comuna Chiuiești, județul Cluj, Pr. Ioan Chirilă are o foarte bogată activitate academică și de cercetare, având competențe în studiul Vechiului Testament, în limba ebraică clasică, arheologie biblică, qumranologie, bioetică, dialog intercultural și interreligios. Este autorul a numeroase lucrări, atât în limba română, cât și în limba engleză, precum și a multor studii și articole (în limbile engleză, franceză și germană). La rândul său, Prof. Ioan Bolovan este specialist în Istoria Modernă a Transilvaniei și în Istoria populației României în secolele XIX-XX. Lista de publicații a domniei sale cuprinde foarte multe lucrări (monografii de autor, îngrijiri de ediții, coautor și coordonator la sinteze și volume de documente și bibliografii). E suficient să menționăm că numărul sutdiilor și articolelor semnate de Prof. Ioan Bolovan este de 189. O cifră impresionantă și greu de concurat. În 2018, Prof. Ioan Bolovan a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, pentru contribuția sa la istoriografia din România. Cu ocazia evenimentului de la Arad, Prof. Ioan Bolovan a prezentat disertația intitulată „Octavian Goga. Poezie și istorie”. Așadar, putem constata lesne că „relația” lui Ioan Bolovan cu marele poet și politician, fost prim ministru al României între decembrie 1937 și februarie 1938, nu este de dată recentă.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

Ultimele articole

Comunicat de presă – C.T.P. Cluj-Napoca S.A

Comunicat de presă – C.T.P. Cluj-Napoca S.A

Din cauza restrictilor de circulatie impuse cu ocazia organizarii Pietei Volante in zona Parcului Stadion, C.T.P. Cluj-Napoca S.A., informeaza publicul calator asupra faptului ca, sambata 30.07.2022 in intervalul orar 05:00 – 15:00 circulatia rutiera va fi inchisa...

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca | Comunicat de presă

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca | Comunicat de presă

Clujenii sunt invitați să participe duminică, 12 iunie 2022, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, după o întrerupere de doi ani. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit marți, 7 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta protopopiatului, în prezența Preasfințitului...

Studenți teologi clujeni și ieșeni, în vizită la Bruxelles

Studenți teologi clujeni și ieșeni, în vizită la Bruxelles

În perioada 2-4 iunie 2022, părinți profesori și studenți teologi din cadrul facultăților de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și Iași au vizitat capitala Belgiei, în cadrul unui proiect inițiat de către Centrul de Studii Misionare și Nomocanonice al facultății de...