Invitați de seamă la ședința preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj I

de | apr. 9, 2019 | Actualitatea religioasă

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1, programată joi, 11 aprilie, la sediul de pe strada „Bisericii Ortodoxe” nr. 10, va avea doi invitați de marcă, în persoana Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă (Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”) și Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan (Prorector al aceleiași instituții de învățământ superior și membru corespondent al Academiei Române). Potrivit tradiției, ședința va debuta la ora 9.30, cu slujba Te-Deum, urmată de prezentarea cărții „Istoria Transilvaniei”, ai cărei semnatari sunt deja amintitul Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan și Ioan Aurel Pop, acesta din urmă fiind actualul rector al Universității „Babeș-Bolyai” și președinte al Academiei Române. Prelegerea intitulată „Satul în poezia lui Octavian Goga”, susținută de prorectorul Ioan Bolovan se înscrie firesc în Actul de proclamare a anului 2019 drept „Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”.

Invitați de seamă la ședința preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj INăscut pe 7 februarie 1962, la Măgăoaja, Comuna Chiuiești, județul Cluj, Pr. Ioan Chirilă are o foarte bogată activitate academică și de cercetare, având competențe în studiul Vechiului Testament, în limba ebraică clasică, arheologie biblică, qumranologie, bioetică, dialog intercultural și interreligios. Este autorul a numeroase lucrări, atât în limba română, cât și în limba engleză, precum și a multor studii și articole (în limbile engleză, franceză și germană). La rândul său, Prof. Ioan Bolovan este specialist în Istoria Modernă a Transilvaniei și în Istoria populației României în secolele XIX-XX. Lista de publicații a domniei sale cuprinde foarte multe lucrări (monografii de autor, îngrijiri de ediții, coautor și coordonator la sinteze și volume de documente și bibliografii). E suficient să menționăm că numărul sutdiilor și articolelor semnate de Prof. Ioan Bolovan este de 189. O cifră impresionantă și greu de concurat. În 2018, Prof. Ioan Bolovan a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, pentru contribuția sa la istoriografia din România. Cu ocazia evenimentului de la Arad, Prof. Ioan Bolovan a prezentat disertația intitulată „Octavian Goga. Poezie și istorie”. Așadar, putem constata lesne că „relația” lui Ioan Bolovan cu marele poet și politician, fost prim ministru al României între decembrie 1937 și februarie 1938, nu este de dată recentă.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

Ultimele articole

Timpul

Timpul

Când George se întoarse de la serviciu seara târziu, o găsi pe fiica sa, Ema, așteptându-l nerăbdătoare în pragul ușii. Se-ndreptă spre bucătărie, iar copila îl urmă: Cât câștigi pe oră, tati? Foarte obosit și enervat, George se enervă când auzi această întrebare. Nu...

Canonul cel Mare

Canonul cel Mare

Cuvântul „canon” vine din limba greacă și înseamnă regulă sau măsură. Din punct de vedere liturgic, acesta este un imn liturgic sau una dintre formele imnografiei bisericești bizantine, alcătuit din mai multe strofe, numite tropare și care sunt împărțite în nouă...

Ateliere, teatru și muzică, pentru tinerii europeni veniți la Cluj

Ateliere, teatru și muzică, pentru tinerii europeni veniți la Cluj

Tinerii din întreaga lume au avut parte sâmbătă la Cluj de o zi plină, cu multe amintiri frumoase. Ei au vizitat orașul, au învățat să cânte la chitară și au realizat o serie de cadouri pentru prietenii de acasă. Cei care au dorit să cunoască mai bine capitala...

Dan Bittman: „Tinerii să trăiască frumos și să nu se mintă”

Dan Bittman: „Tinerii să trăiască frumos și să nu se mintă”

Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost plină de veselie și culoare vineri seara. Miile de tineri ortodocși din România și din lume, îmbrăcați în tricouri albastre, au avut parte de un concert de zile mari susținut de trupa Holograf. Ei au cântat timp de aproximativ o oră...