Invitați de seamă la ședința preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj I

de | apr. 9, 2019 | Actualitatea religioasă

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1, programată joi, 11 aprilie, la sediul de pe strada „Bisericii Ortodoxe” nr. 10, va avea doi invitați de marcă, în persoana Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă (Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai”) și Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan (Prorector al aceleiași instituții de învățământ superior și membru corespondent al Academiei Române). Potrivit tradiției, ședința va debuta la ora 9.30, cu slujba Te-Deum, urmată de prezentarea cărții „Istoria Transilvaniei”, ai cărei semnatari sunt deja amintitul Prof. Univ. Dr. Ioan Bolovan și Ioan Aurel Pop, acesta din urmă fiind actualul rector al Universității „Babeș-Bolyai” și președinte al Academiei Române. Prelegerea intitulată „Satul în poezia lui Octavian Goga”, susținută de prorectorul Ioan Bolovan se înscrie firesc în Actul de proclamare a anului 2019 drept „Anul omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”.

Invitați de seamă la ședința preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj INăscut pe 7 februarie 1962, la Măgăoaja, Comuna Chiuiești, județul Cluj, Pr. Ioan Chirilă are o foarte bogată activitate academică și de cercetare, având competențe în studiul Vechiului Testament, în limba ebraică clasică, arheologie biblică, qumranologie, bioetică, dialog intercultural și interreligios. Este autorul a numeroase lucrări, atât în limba română, cât și în limba engleză, precum și a multor studii și articole (în limbile engleză, franceză și germană). La rândul său, Prof. Ioan Bolovan este specialist în Istoria Modernă a Transilvaniei și în Istoria populației României în secolele XIX-XX. Lista de publicații a domniei sale cuprinde foarte multe lucrări (monografii de autor, îngrijiri de ediții, coautor și coordonator la sinteze și volume de documente și bibliografii). E suficient să menționăm că numărul sutdiilor și articolelor semnate de Prof. Ioan Bolovan este de 189. O cifră impresionantă și greu de concurat. În 2018, Prof. Ioan Bolovan a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, pentru contribuția sa la istoriografia din România. Cu ocazia evenimentului de la Arad, Prof. Ioan Bolovan a prezentat disertația intitulată „Octavian Goga. Poezie și istorie”. Așadar, putem constata lesne că „relația” lui Ioan Bolovan cu marele poet și politician, fost prim ministru al României între decembrie 1937 și februarie 1938, nu este de dată recentă.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 29-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 29-a după Rusalii

În Duminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 16 ianuarie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Naționale

Una din axiomele biologiei moderne susţine că fiecare persoană este produsul eredităţii şi mediului. Dar dacă codul genetic este elementul universal şi continuator în natură, atunci Dumnezeu şi Omul nu au originea comună? Răspunsul la această întrebare ne poate duce...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...