INVITATUL SĂPTĂMÂNII – lector univ. dr. VASILE-MIHAI CUCERZAN – sociolog

de | mart. 27, 2022

Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură… dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință.

Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.

Cuvintele MS Regele Mihai al RomânieiConvorbiri cu Mihai I al României – Mircea Ciobanu

Cu domenii de interes Sociologie, Dezvoltare regională şi rurală, Comunicare, Etică și Metodologia cercetării științifice din cadrul USAMV Cluj, invitatul Radio Renașterea din această săptămână, este un fin explorator și cunoscător al modelelor și reperelor în credință creștină, pe unii dintre marii martiri ai neamului care au suferit din pricina statorniciei lor ăn rugăciune, cunoscându-i personal.

În fiecare zi trebuie să privim cu recunoștință către toți cei care au suferit datorită represiunilor îndreptate împotriva crezului lor spiritual.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
INVITATUL SĂPTĂMÂNII – lector univ. dr. VASILE-MIHAI CUCERZAN – sociolog
INVITATUL SĂPTĂMÂNII – lector univ. dr. VASILE-MIHAI CUCERZAN – sociolog
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Cea de-a doua ediție a Zilelor Carierei, organizată la UBB

Cea de-a doua ediție a Zilelor Carierei, organizată la UBB

Centrul de Carieră, Orientare Profesională și Alumni (CCOPA) al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, în perioada 16-17 noiembrie, a doua ediție a Zilelor Carierei la UBB, cu scopul de a facilita dialogul între consilieri din mediul universitar și...

Anamaria Lupan (UBB): Premiul Francofoniei pentru tineri cercetători

Anamaria Lupan (UBB): Premiul Francofoniei pentru tineri cercetători

Anamaria Lupan, cadru didactic la Departamentul de Limbi Străine Specializate al Facultății de Litere, a primit Premiul Francofoniei pentru tineri cercetători, secțiunea „Științe umane și sociale”, acordat în cadrul celei de-a 11-a ediții a competiției internaționale...

Program antibullying, în grădinițe, derulat de Salvați Copiii România

Program antibullying, în grădinițe, derulat de Salvați Copiii România

Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, desfășoară, în 60 de grădinițe din București și din țară, programul „Să fim prieteni - Fără Bullying” - un program de prevenire a bullying-ului, cu o metodologie dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii...