Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Data de 18 ianuarie aduce la lumină o personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, pe nimeni altul decât Ioan Slavici. Acum 173 de ani vedea lumina zilei într-un sat micuț din frumoasa Transilvanie al doilea copil al familiei Slavici, cel ce va să devină ulterior consacratul scriitor, jurnalist și pedagog român, autor al prestigioaselor creații „Moara cu noroc” , „Pădureanca” sau „Mara”.

Deși la prima vedere putea fi catalogat drept un copil sensibil, firav sau chiar timid, realitatea era cu totul alta. Asemeni contemporanilor săi, Ion Creangă și Mihai Eminescu, Ioan Slavici fura din poamele vecinilor, deși acasă avea din prisos, dispărea fără veste, ajungând să-și petreacă multe nopți lângă foc discutând cu amicii săi. Om de sprijin și cunoscător de carte, „Tata Bătrân” – căci așa îl numea autorul pe bunicul său – și-a pus toată nădejdea în singurul moștenitor de parte bărbătească al familiei, voind ca acesta să ajungă un vestit cărturar. De aceea, de cele mai multe ori, bunicul îi citea povești, urmând ca la vârsta maturității să-l îndemne pe Ioan Slavici să lectureze cărți populare sau chiar să citească Apostolul. Despre copilăria sa, Slavici mărturisea: „Avusem o copilărie, care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung, după dezamăgirile, prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec viața, mi se pare înspăimântător de fericită.” Un alt aspect relevant din viața creatorului renumitelor personaje Mara, Persida sau Trică a fost prietenia care îl va marca pe viață cu marele Mihai Eminescu, supranumit și „Luceafărul poeziei românești”.

În decursul timpului, Ioan Slavici pune bazele mai multor reviste sau ziare, ajungând alături de George Coșbuc sau I.L. Caragiale editor la mai multe reviste de renume. Dintre principalele publicații asupra cărora Slavici și-a pus amprenta amintim: ziarul Tribuna, Timpul, revistele Vatra, Minerva, Ziua, ajungând cu timpul membru corespondent al Academiei Române și chiar un pilon de bază al Societății Junimea. Educația și valorile creștine insuflate de către bunicul său, citeț la biserica din sat, au influențat atât creația, cât și întreaga viață a autorului. Referitor la acest fapt, citându-l pe Nicolae Ștefan Noica, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma cu prilejul Zilei Culturii Naționale că „Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat și susținut ideea construirii unei Catedrale Naționale, ca semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu după Războiul de Independență din anii 1877-1878, un edificiu bisericesc cu valoare de simbol național.” ( fragment extras din lucrarea „Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal”, apărută în 2011 la Editura Basilica a Patriarhiei Române).

Ioan Slavici trece la Domnul la data de 17 august a anului 1925, fiind înmormântat la Schitul Brazi din județul Vrancea, cuvântul de despărțire fiind citit de nimeni altul decât Gala Galaction.

Memoria scriitorului rămâne încă vie, pe întreg teritoriul transilvănean, dar și în întreaga Românie, nenumărate școli, străzi, instituții sau festivaluri și concursuri celebre purtându-i numele.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Ion Creangă – scriitorul copilăriei noastre

Ion Creangă – scriitorul copilăriei noastre

Acestea sunt cuvintele celebre ale scriitorului preluate din ,,Amintiri din copilărie” : ,, Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de...

Horea și Cloșca – liderii răscoalei din anul 1784

Horea și Cloșca – liderii răscoalei din anul 1784

Horea, Cloșca și Crișan au fost conducătorii răscoalei din anul 1784. Faptele lor au avut răsunet în toate statele Austriei și ulterior în mai multe state Europa. Despre viața acestora de dinainte de răscoală nu știm foarte multe lucruri. Horea, numit Vasile Ursu...

Carlo Goldoni – unul din cei mai mari dramaturgi italieni

Carlo Goldoni – unul din cei mai mari dramaturgi italieni

Carlo Osvaldo Goldoni este unul din cei mai cunoscuți dramaturgi italieni. Voltaire l-a numit „"Molière al Italiei". Operele lui au fost apreciate de public datorită curajului și onestității. Scenetele satirizau viața de zi cu zi a oamenilor și dramatizau valorile  și...

PF Justinian Marina – iconom desăvârșit

PF Justinian Marina – iconom desăvârșit

Preafericitul Justinian Marina a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A păstorit într-o vreme de restriște în care regimul comunist încerca să reducă importanța religiei în societate. Ioan Marina s-a născut la data de 22 februarie 1901, în satul...

Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu – lingvist, istoric și luptător pentru dreptate

Timotei Cipariu a fost  un erudit român profund implicat în emanciparea neamului românesc. A fost preot greco catolic, profesor de materii teologice și laice, se remarcă prin activitatea sa de filolog, istoric și lingvist român. A fost președintele Asociației...

Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu a fost numit de către Nicolae Steihardt „sfântul închisorilor”. Este greu să vorbim despre sfinții din temnițele comuniste fără măcar a aminti de Valeriu Gafencu. Dintre toți, el pare să fie cea mai emblematică persoană a deținutului politic care în...