Ion Creangă – scriitorul copilăriei noastre

Acestea sunt cuvintele celebre ale scriitorului preluate din ,,Amintiri din copilărie” :

,, Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie ! ”

Scriitor român recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. Acesta a fost Ion Creangă.

Nici în ziua de azi nu se știe cu exactitate data la care s-a născut marele scriitor cu toate că, el însuși a afirmat în ,,Fragment de biografie” că s-ar fi născut la data de 1 martie 1837, dar este cunoscută și o altă teorie conform căreia, autorul s-ar fi născut la data de 10 iunie 1839, potrivit unor mitrici (condici) de nou născuți din Humulești.
Tinerețea lui Creangă este foarte bine cunoscută publicului prin prisma operei sale capitale ,,Amintiri din copilărie”  . În 1847 a început școala de pe lângă biserica din satul natal. A fost fiu de țăran, pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa l-a încredințat bunicului matern, David Creangă, care l-a dus pe valea Bistriței, la Broșteni, unde a continuat școala.

După terminarea studiilor a fost timp de 12 ani a fost dascăl și diacon la diferite biserici din Iași. El a colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un Abecedar (1868).

În 1875 l-a cunoscut pe Mihai Eminescu (care atunci era revizor școlar la Iași și Vaslui) cu care s-a și împrietenit. La îndemnul acestuia, el a scris cele mai importante opere ale sale (povești pentru copii și alte povestiri) . Din acestea amintim: Capra cu trei iezi (1875); Dănilă Prepeleac (1876); Fata babei și fata moșneagului (1877); Povestea lui Harap-Alb (1877);  Povestea unui om leneș (1878); Punguța cu doi bani (1875); Păcală (1880); Prostia omenească (1874); Ursul păcălit de vulpe (1880) ș.a. .
Opera ,,Amintiri din copilărie” reprezintă partea cea mai personală a lui Ion Creangă. Aceasta i-a stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, în care se vede totuși tonul poporan, – scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Scriitorul a suferit foarte mult după decesul lui Eminescu, și al Veronicăi Micle. El a murit pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău.

 

Surse:

  1. CălinescuIstoria literaturii române dela origini până în prezentde […], București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941.
  2. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, București – 1982.
Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ion Creangă – scriitorul copilăriei noastre
Loading
/
Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Trăirea evanghelică în viața Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari și mai populari sfinți ai Bisericii. Numit al doilea Înaintemergător, prieten și laudă a apostolilor (Acatist), întâi stătător al ierarhilor, se bucură de o mare iubire și cinstire din partea credincioșilor, poate...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar...

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul și harisma bucuriei

Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul și harisma bucuriei

„Cel ce iubește puțin, dă puțin; cel ce iubește mai mult, dă mai mult. Iar cel ce iubește foarte mult, ce are vrednic de dat? Se dă pe sine însuși”, va spune Sfântul Cuvios Porfirie Cavsocalivitul. Și aici este sursa bucuriei, harisma interpretată de cuvios drept un...

Protoiereul Alexie Toth – sfântul emigranților|EPISCOPUL BENEDICT

Protoiereul Alexie Toth – sfântul emigranților|EPISCOPUL BENEDICT

Credinţa este un dar, o putere și un far călăuzitor, dar este și o căutare permanentă. Ceea ce înseamnă că are un dublu caracter, pe de o parte, este ceva stabil, fix și sigur, iar, pe de altă parte, are o înfăţișare mișcătoare, în sensul unei neliniști, cercetări sau...

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN (10 februarie 1930 – 22 noiembrie 2007)

Părintele Ioanichie Bălan este unul dintre cei mai cunoscuți călugări-cărturari din întreaga țară, un impresionant număr de creații proprii ale acestuia văzând lumina tiparului între anii 1980 și 2008. Părintele Ioanichie Bălan s-a născut la data de 10 februarie 1930...