ÎPS Andrei a deschis Cursurile de îndrumare duhovnicească la Mănăstirea Rebra-Parva

de | apr. 11, 2022 | Actualitatea religioasă

În perioada 11-14 aprilie 2022, la Mănăstirea „Sfintii Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva, județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară a doua serie a cursurilor preoțești de duhovnicie, dedicate clericilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Prima serie a avut loc în perioada 4-7 aprilie, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, judeţul Cluj.

Luni, 11 aprilie, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost deschisă a doua serie a cursurilor de îndrumare duhovnicească. Cursurile au început cu o slujbă de Te Deum, în biserica așezământului monahal de la Rebra-Parva.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură și câteva sfaturi și îndemnuri cu privire la importanța și rolul duhovnicului în comunitățile parohiale. Astfel, pentru a evidenția sublimitatea slujirii preoțești, atributele și responsabilitatea duhovnicului, ierarhul a făcut apel la Sfânta Scriptură și la scrierile din literatura teologică, română și universală.

La întâlnirea duhovnicească au mai fost prezenți și au luat cuvântul: consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Cornel Coprean, starețul Mănăstirii Rebra-Parva – protosinghelul Chiril Zăgrean, protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, protopopul de Bistrița – preotul Alexandru Vidican, și protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian.

ÎPS Andrei a deschis Cursurile de îndrumare duhovnicească la Mănăstirea Rebra-Parva

Marți, 12 aprilie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va fi prezent în mijlocul clericilor și le va adresa sfaturi duhovnicești și îndemnuri pastorale.

În cele patru zile de curs, preoții vor participa la întregul program liturgic al mănăstirii, vor discuta pe diferite subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Cursurile de duhovnicie au fost reluate după doi ani de pauză din cauza pandemiei și sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă. Scopul acestora este să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe subiecte de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Festivalul Internațional MERIDIAN 2021: PLANETARIUM

Festivalul Internațional MERIDIAN 2021: PLANETARIUM

Cea de-a XVI-a ediție a unuia din cele mai importante festivaluri de muzică nouă din țară, Festivalul Internațional MERIDIAN, propune un PLANETARIUM imaginar în care vom putea urmări împreună, între 7 şi 14 noiembrie, mişcarea diverselor constelații şi curente sonore....

Începutul drumului spre mântuire este rugăciunea

Începutul drumului spre mântuire este rugăciunea

Bătrânul Iosif zicea: „Începutul drumului spre rugăciunea curată este lupta împotriva patimilor. Este imposibil să faci progrese în Rugăciunea lui Iisus atâta timp cât lucrează patimile. Totuşi acestea nu împiedică să existe harul rugăciunii, dacă nu suntem cuprinşi...

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca și Bistrița

Tricolorul românesc a fost sfințit vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Slujba, oficiată cu ocazia zilei Drapelului Național, a fost săvârșită la ora 10:45 de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, părintele arhimandrit Dumitru...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

La mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald, protopopiatul Huedin, a fost astăzi, 24 iunie 2015, sărbătoare aleasă. Cel de-al doilea hram al așezământului monahal de maici a fost serbat în mod deosebit, în prezența...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un...

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Pe urmele „Fericiților prigoniți”

Mai mulți tineri ortodocși au pornit în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, într-un tur al României, pe urmele foștilor deținuți politici, care au apărat credința și demnitatea neamului românesc. Cei aproape 30 de membri ai Asociației „Ortodoxia Tinerilor”,...

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei...

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Prezență arhierească, pe Valea Țibleșului

Credincioșii bistrițeni de pe Valea Ţibleşului s-au bucurat duminică, 21 iunie 2015, de prezență arhierească. Episcopul Europei de Nord, Preasfințitul Macarie Drăgoi, a săvârşit dimineața Sfânta Liturghie în biserica parohiei Ilișua cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”,...