ÎPS Andrei a sfințit clopotele Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sîngeorz-Băi

de | apr. 13, 2022 | Actualitatea religioasă

Miercuri, 13 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sîngeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, și a sfințit clopotele noii biserici din orașul-stațiune.

De la ora 19:00, în interiorul noii biserici parohiale, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de sfințire a celor trei clopote care vor fi montate în turnul clopotniță al lăcașului de cult.

Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu,  preotul paroh Paul Gavriloaie, care este și directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, precum și alți preoți invitați.

Clopotele au fost achiziționate cu sprijinul unei familii de credincioși și al Primăriei Sîngeorz-Băi, fiind realizate la Turnătoria „Turbonef” din Râmnicu Vâlcea. Clopotul mare are 300 de kilograme, iar celelalte două câte 204 și 107 kilograme, conform parohului Paul Gavriloaie.

Pentru implicarea în procesul de construcție al bisericii, în semn de recunoștință și apreciere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat doamnei Mirela Cîrcu „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Primarul orașului Sîngeorz-Băi, ing. Cătălin Bota, a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, viceprimarul Cristian Pop a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă”, domnul Răzvan-Adrian Grec a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar Alexandru și Cătălina Neculai au primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, alți ostenitori și binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Scurt istoric

Piatra de temelie a noului lăcaș de cult, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care este și ocrotitorul spiritual al orașului-stațiune Sîngeorz-Băi, a fost pusă în data de 6 august 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, iar construcția propriu-zisă a început în luna octombrie a aceluiași an.

La data de 8 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a sfințit cele două cruci de pe turlele lăcașului de cult.

Biserica este construită în curtea bisericii vechi, ctitorie a preotului profesor Ioan Bunea, și va fi afiliată Parohiei Sîngeorz-Băi II. Aceasta va deservi comunitatea din stațiune, precum și tinerii care se află în tabere la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea”, aflat tot în curtea parohiei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Parohia Sîngeorz-Băi II

Ultimele articole

În preajma lui Dumnezeu

În preajma lui Dumnezeu

Istoria omului fericit începe cu petrecerea „în preajma lui Dumnezeu”. Paradisul originar ni-l descrie pe Dumnezeu „plimbându-se în răcoarea serii” (Facere 3, 8), dialogând cu omul, icoana sa pământească, bucurându-se de apropiere. Mai întâi a omului față de Părintele...

Paraclisul care nu se va sfârși…

Paraclisul care nu se va sfârși…

„Cel ce simte ce-a pierdut, vrea să plângă ce a pierdut. Și cel ce dorește un lucru, ia asupra lui multe călătorii și necazuri, în stăruința de a dobândi lucrul dorit” (Avva Varsanufie, Filocalia XI). Acest articol este un manifest al orgoliilor regionale, al...

Praznicul Nașterii Maicii Domnului

Praznicul Nașterii Maicii Domnului

Prima sărbătoare din crugul noului an liturgic este Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare care se vrea a fi o invitație deschisă, o chemare a Bisericii prin imnele care se cântă la celebrarea liturgică a zilei de 8 septembrie: „Veniți toți credincioșii să alergăm către...

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic. Mitropolitul Clujului a oficiat...

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Credincioșii din parohia bistrițeană Jelna se pregătesc de sărbătoare

Biserica Ortodoxă din localitatea bistrițeană Jelna va îmbrăca straie de sărbătoare în duminica a-8-a după Rusalii, marcată pe 26 iulie 2015. Locașul de cult nou construit va fi sfințit de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în prezența a zeci de preoți din Arhiepiscopia...

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Clujenii, așteptați la hramul mănăstirii de la Băișoara

Mai multe biserici și mănăstiri din Arhiepiscopia Clujului își vor serba  hramul luni, 20 iulie 2015, de pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. O sărbătoare aleasă va fi la mănăstirea din Băișoara, unde Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Înaltpresfințitul...