IPS Andrei: „Bunicii și mamele au o mare importanță în viața noastră spirituală”

de | sept. 9, 2015 | Actualitatea religioasă

Mitropolitul Clujului i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la hramul mănăstirii Ciucea să-și cinstească părinții și bunicii. În cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a dat câteva exemple negative, cum sunt tratați cei în vârstă în zilele noastre.

 „Bunicii și mamele noastre au o mare importanță în devenirea noastră, în viața noastră spirituală. Din nefericire, într-o lume secularizată și în care nu întotdeauna oamenii trăiesc cu evlavie, nici față de bunici și de părinți evlavia nu mai este atât de puternică”, a spus ierarhul.

Mitropolitul Clujului, înconjurat de un sobor de 30 de preoți și diaconi a oficiat miercuri, 9 septembrie, Sfânta Liturghie la mănăstirea cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea.  Din sobor a facut parte și exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopie, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru. Slujba, la care au luat parte sute de credincioși,  a avut loc pe un altar de vară, special amenajat în curtea așezământului monahal cu această ocazie. Pe viitor se doreste ridicarea unui altar de vară permanent, care să poarte hramul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, pomeniți astăzi în calendar.

Mănăstirea  de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga

Mănăstirea  de maici de la Ciucea, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” este ctitoria poetului Octavian Goga și a fost înfiintată în anul 1939, la un an după trecerea acestuia la cele veșnice.  A funcționat până în 1945, dupa care a fost închisă de regimul comunist. Așezământul monahal a fost reînființat în 1994. Stareță este maica Inocenția Filip iar duhovnic părintele Ioan Gânscă. Mănăstirea Ciucea are în incintă o biserică de lemn adusă de Veturia Goga, soţia poetului Octavian Goga, în 1939 din localitatea sălăjeană Gălpâia. Biserica a fost construită în anul 1575 şi avea hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

 

Ultimele articole

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc...