ÎPS Andrei: „De două mii de ani, Creştinismul, Religia iubirii, le oferă oamenilor cel mai frumos mod de a trăi şi de a se mântui!

de | apr. 3, 2018 | Actualitatea religioasă

Astăzi, 3 aprilie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a participat la întâlnirea cu reprezentanții presei clujene. Evenimentul a debutat la ora 12:00, la sediul Arhiepiscopiei Clujului, din Piața Avram Iancu, nr. 18.

În deschidere, Părintele Mitropolit Andrei a vorbit celor prezenți despre tema Scrisorii pastorale din acest an, intitulată „Ca toți să fie una!”, titlu care pornește de la textul scripturistic Ioan 17, 21: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. În continuare, Ierarhul a adăugat:

 „În primele secole, între creştini era o comuniune deplină şi o dragoste puternică. Dezbinările au intervenit mai târziu. Simbolul unităţii creştine era şi este cămaşa lui Hristos. ÎPS Andrei: „De două mii de ani, Creştinismul, Religia iubirii, le oferă oamenilor cel mai frumos mod de a trăi şi de a se mântui!Citim în Evanghelia Sfântului Ioan că, după ce L-au răstignit pe Domnul Hristos, soldaţii I-au împărţit hainele în patru, dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţi pentru ea, a cui să fie (Ioan 19, 23-24). Ce n-au îndrăznit să facă soldaţii romani, păgâni, au îndrăznit mai târziu creştinii. Sfântului Petru, Arhiepiscop al Alexandriei în veacul al IV-lea, i se arată în vedenie Domnul Hristos cu cămaşa zdrenţuită, şi acesta Îl întreabă: Mântuitorule, cine ţi-a zdrenţuit cămaşa? Arie cel fără ruşine Mi-a rupt-o! A răspuns Mântuitorul. Din nefericire, de atunci şi până astăzi, sunt mulţi cei ce sfâşie cămaşa lui Hristos dând naştere la sumedenie de confesiuni şi secte. Ori noi nu uităm că Domnul Hristos I-a cerut Tatălui ca toţi să fie una (Ioan 17, 21), ca lumea să nu fie derutată în buna ei credinţă.

Totuşi, de două mii de ani, Creştinismul, Religia iubirii, le oferă oamenilor cel mai frumos mod de a trăi şi de a se mântui. Cartea de temelie a lui este Evanghelia Domnului Hristos. Sunt multe cărţi în lumea aceasta, dar nici una nu se poate compara cu Evanghelia, din simplul motiv că nici una nu se impune, nu ne încântă, nu ne hrăneşte şi nu ne satisface ca Evanghelia. În Evanghelie este Duh Sfânt, lumină lină şi simplitate cum nu se întâlneşte în nici o carte!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

De asemenea, Mitropolitul a amintit celor prezenți că dezideratul creștinilor este „Ca toți să fie una!”, după cuvintele Mântuitorului, rostite în rugăciunea dinaintea sfintelor Sale Pătimiri.

„Sigur că, până îl vom realiza, datoria noastră este să ne luptăm. Și prin rugăciuni și prin fapte bune ca acest deziderat să fie realizabil!”

În continuare, Chiriarhul Clujului a subliniat câteva astepte ale unității de neam cu privire la anul Centenarului, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918:

„Anul acesta însă ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a ajutat acum un secol, la 1 Decembrie 1918, să se realizeze şi unitatea noastră naţională. Această unitate avea la temelie unitatea noastră spirituală. În rugăciunea pe care Patriarhul Miron Cristea a rostit-o la Alba Iulia erau şi frazele acestea: Doamne,Dumnezeul nostru, Tu eşti părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinţilor noştri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă şi plecat spre pulbere era sufletul lor, şi trupul lor lipit de pământ. Tu ai împlinit şi cu noi ceea ce ai făgăduit de demult: «Sfărâma-voi jugul de pe tine şi voi rupe legăturile tale, lărgi-voi hotarele tale, aduna-vă-voi dintre popoare şi vă voi strânge din ţările unde sunteţi împrăştiaţi»[1]Acesta era visul de generaţii a românilor. Mulţi au trecut în veşnicie fără să-l vadă realizat, dar cu credinţa că momentul unirii va veni.”

La final, Mitropolitul Andrei al Clujului și-a încheiat pledoaria pentru unitatea spirituală și națională a românilor printr-un text citat din slujba Învierii:

Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le[2].

Îi îmbrățișăm pe toți cu sfântă dragoste și le dorim tuturor Sărbătorile de Paști pline de bucurie, de belșug și spiritual și material!”, a concluzionat Înaltpreasfinția Sa.

[1] Ilie Şandru, Patriarhul Miron Cristea, Târgu Mureş, 1998, p. 111.

[2] Slujba Învierii, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2010, p. 44.

Ultimele articole

Drumul Crucii – stația a IX-a

Drumul Crucii – stația a IX-a

Dragi ascultători, continuăm să răspundem la întrebarea despre Drumul Crucii, astăzi vorbind despre stația a noua la care comemorăm a treia cădere a Mântuitorului sub povara crucii. Trei este prin excelență numărul omului, chip al Dumnezeului treimic. Când trei...

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

MIRCEA ELIADE (13 martie 1907 – 22 aprilie 1986)

Mircea Eliade vede lumina zilei la data de 13 martie 1907 la București într-o familie cu trei copii. Istoria numelui acestei mari personalități este una foarte interesantă: într-o zi, tatăl său, Gheorghe Ieremia, pentru a cinsti memoria renumitului scriitor Ion...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...