ÎPS Andrei: „Din coasta lui Hristos izvorăsc Tainele dătătoare de viață veșnică”

de | sept. 15, 2016 | Actualitatea religioasă

 De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, serbat de Biserica Ortodoxă miercuri, 14 septembrie 2016, mii de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din Arhiepiscopia Clujului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată  de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,  pe Altarul de Vară al așezământului monahal.

În cuvântul de învățătură adresat cu prilejul sărbătorii, Mitropolitul Clujului a vorbit despre importanța Crucii în viața creștinului: „În Evanghelia de astăzi am auzit că după ce Hristos a murit pe Cruce, unul dintre soldați a împuns coasta Sa și îndată a ieșit sânge și apă, a ieșit apa Botezului și Sângele Sfintei Cuminecături. Domnul Iisus Hristos spune în Evanghelia după Ioan , în capitolul 6, Cine va mânca Trupul Meu și va bea Sângele Meu va avea viață veșnică. Iată cum, din coasta străpunsă a Domnului Hristos izvorăsc Tainele dătătoare de viață veșnică”.

În cadrul Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Cășiel, foarte mulți oameni s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Mulți dintre pelerinii veniți la hramul așezământului monahal vizitează des mănăstirea Cășiel și au declarat că aici, se simt ca-n Rai: „Vin din țara Năsăudului. La mănăstirea Cășiel ne simțim ca în Rai. Îl cunosc pe părintele Serafim de 10 ani de la mormântul părintelui Arsenie Boca. Venim la părintele cu dragoste, gândindu-ne că îl întâlnim aici și pe părintele Arsenie. Este o atmosferă deosebită în acest loc, iar prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei a fost încă un motiv prin care să venim și în acest an aici la mănăstire”.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului,  le-a împărțit tinerilor prezenți la sărbătoarea mănăstirii Cășiel, cărți de rugăciune.

Ultimele articole

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

Hramul bisericii Sfânta Treime din Zalău

În cea de-a doua zi de Rusalii, la biserica Sfânta Treime din Zalău a fost prăznuit hramul acestui locaș de cult. Este deja o tradiție ca an de an Liturghia de hram să fie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. La slujbă a participat...

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii, pentru al cincilea an consecutiv, la Cluj-Napoca

Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii au participat de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la tradiționala procesiune organizată de Arhiepiscopia Clujului. Alături de un sobor de peste 100 de preoți și în ciuda ploii torențiale, credincioșii au ieșit astăzi, 31 mai...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a fost prăznuită cu bucurie de credincioșii cartierului zălăuan Porolissum. Ziua de Rusalii este ziua în care aceștia își serbează hramul bisericii, prilej cu care au fost prezenți în număr mare la biserică. Cu această ocazie,...

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Tradiționala procesiune de Rusalii, la Cluj-Napoca

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică, 31 mai 2015, Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Sărbătorii i se mai spune și Cincizecime, pentru că a avut loc la cincizeci de zile după Învierea Domnului. Praznicul Rusaliilor are o mare însemnătate, deoarece în urma...