ÎPS Andrei i-a binecuvântat pe elevii Școlii de Agenți de Poliție din Cluj-Napoca, cu prilejul depunerii jurământului militar

de | iun. 11, 2021

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 11 iunie 2021, la ceremonia de depunere a jurământului militar de la  Școala de Agenți de Poliție ,,Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca.

„Jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, acesta a fost jurământul depus de cei 199 de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliție din Cluj-Napoca. Noua promoție a început școala în 5 mai și va absolvi în 25 martie 2022.

Ceremonia a avut loc de la ora 10:00, pe platoul unității, de pe strada Corneliu Coposu.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare, i-a felicitat pe elevi și le-a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind importanța misiunii lor în societate.

Totodată, ierarhul le-a spus profesorilor că au o mare responsabilitate în educarea tinerilor, iar elevilor le-a explicat că este esențial să aibă virtuți și principii sănătoase de viață, de unde să nu-l excludă pe Dumnezeu, pentru a-și face bine meseria ce au ales-o.

 

În cadrul ceremoniei, șeful Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”, comisar-șef Liviu Gabriel Dumitru, a declarat că „aceasta este o generație cu mari așteptări, care a confirmat deja prin rezulate”.

La eveniment au participat șefi și comandanți din cadrul structurilor de apărare și ordine publică din județul Cluj, reprezentanți ai autorităților publice centrale, județene și locale, precum și ai societății civile, în frunte cu secretarul de stat Aurelian Păduraru și prefectul județului Cluj, Tasnádi István Szilárd.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Pagina de Facebook a Școlii de Agenți de Poliție din Cluj-Napoca

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea paraclisului de iarnă al Mănăstirii Bobota

Târnosirea paraclisului de iarnă al Mănăstirii Bobota

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat miercuri, 30 noiembrie 2016, în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu prilejul hramului paraclisului de iarnă al mănăstirii, a transmis pentru radio Renașterea, diaconul Ionică Torcoș. Cu această ocazie...

Conferinţa „Lumina Celui Nevăzut” la Cluj-Napoca

Conferinţa „Lumina Celui Nevăzut” la Cluj-Napoca

În a doua săptămână din postul Naşterii Domnului, joi, 24 noiembrie,  ASCOR Cluj l-a invitat la tradiţionalele „Seri duhovniceşti”, pe diaconul prof. dr. Sorin Mihalache din Iaşi, care se va întâlni cu studenţii clujeni. Astfel, de la ora 18:00, invitatul va participa...