IPS Andrei, în Duminica a 13-a după Rusalii: Să fim recunoscători pentru toate câte ni le-a dat Dumnezeu

de | sept. 6, 2020

În Duminica a 13-a după Rusalii (a lucrătorilor celor răi), 6 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Ingratitudinea noastră față de Dumnezeu”. De asemenea, ierarhul a arătat că, în orice vreme, românii trebuie să rămână aproape de Biserică și de spiritualitatea ortodoxă.

 „Trebuie să fim recunoscători în tot momentul față de Bunul Dumnezeu, față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care ne-a răscumpărat. Ingratitudinea pe care au avut-o lucrătorii cei răi, în parabola evanghelică de astăzi, n-ar trebui să ne caracterizeze pe noi. Și tot poporul nostru, așa cum în 1989, când a căzut comunismul, dădea slavă lui Dumnezeu, ar trebui să rămână aproape de Biserică și de spiritualitatea ortodoxă”, a spus Înaltpreasfinția Sa, în omilia rostită.

În cadrul slujbei, Mitropolitul Andrei a hirotonit întru preot pe diaconul Ciprian Bugnariu, pe seama Parohiei misionare Bonțida-Șator, Protopopiatul Gherla.

De asemenea, s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui, precum și pentru elevii care urmează să înceapă școala.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Sergiu Stanciu, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Slujba a fost oficiată în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, în prezența a numeroși clujeni, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica a 13-a după Rusalii (a lucrătorilor celor răi), 6 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 6 septembrie 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă”, în haină de sărbătoare

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă”, în haină de sărbătoare

Mănăstirea Petru Rareş Vodă din localitatea bistriţeană Ciceu Corabia şi-a sărbătorit astăzi hramul în prezenţa Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei al Clujului. Din soborul preoților slujitori a făcut parte și arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din...

Zece ani de la Înființarea Episcopiei Sălajului

Zece ani de la Înființarea Episcopiei Sălajului

Joi, 19 octombrie 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă a preoților din Episcopia Sălajului, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu. Cu această ocazie, a fost aniversată și...

Lansarea Asociaţiei CLUJUL PENTRU VIAŢĂ

Lansarea Asociaţiei CLUJUL PENTRU VIAŢĂ

Sâmbătă, 21 octombrie 2017 la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc Haşdeu de la ora 19:00 va avea loc un eveniment de lansare al Asociaţiei Clujul pentru Viaţă. În cadrul întâlnirii părintele Ciprian Negreanu, preot misionar la Biserica Studenţilor, va susţine...

Curs de dans tradiţional românesc pentru tineri

Curs de dans tradiţional românesc pentru tineri

La Biserica Studenţilor cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" şi "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan" sunt desfăşurate o serie de activităţi şi evenimente dedicate tinerilor, studenţilor şi publicului larg. Tinerii din Ceata "Sfântul Ioan Valahul" a Asociaţiei...

Campanie de prevenție în şcoli din Pata și Apahida, Cluj

Campanie de prevenție în şcoli din Pata și Apahida, Cluj

Campania de prevenţie desfăşurată în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” Cluj-Napoca, s-a adresat, miercuri, 19 octombrie, elevilor din școala primară din satul Pata și altor două clase din Liceul tehnologic „Ștefan Pascu” din Apahida. Cu această ocazie,...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Someș-Odorhei

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Someș-Odorhei

Duminică, 15 octombrie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu...