ÎPS Andrei: „În toți oamenii necăjiți care au nevoie de ajutorul nostru, Domnul Hristos așteaptă să-L slujim!”

de | feb. 14, 2017 | Actualitatea religioasă

La Centrul eparhial din Cluj-Napoca a avut loc astăzi ședința preoților de slujire caritativă, a preoților militari și a preoților coordonatori ale programelor de asistență socială din Arhiepiscopie. Întâlnirea a debutat la ora zece, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

În cuvântul adresat, Părintele Mitropolit a subliniat importanța slujirii misionare a preoților din spitale, penitenciare și din celelalte unități sociale:

„În toți oamenii necăjiți care au nevoie de ajutorul nostru, Domnul Hristos așteaptă să-L slujim. Dacă lucrurile nu merg bine, este pentru că noi nu-i socotim pe toți ca pe Domnul Hristos. Și nici unul pe celălalt nu ne socotim ca atare, că dacă ne-am socoti ca atare, raiul s-ar pogorâ pe pământ.”, a spus ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

În cadrul ședinței, directorul Asociației „Filantropia”, filiala Bistrița, părintele Marius Pintican, a prezentat un referat cu tema: „Dimensiunea social-filantropică a misiunii creștine”.

Pe lângă discuțiile cu caracter administrativ-pastoral a fost prezentată și campania „Sănătate pentru sate”, în vederea identificării de personal medical voluntar care să se implice în acest proiect. S-au discutat de asemenea aspecte practice ale activității preoților în instituțiile bugetare ale Statului, a transmis pentru Radio Renașterea consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, Liciniu Câmpean.

La ședința cu preoții de sujire caritativă și cu preoții coordonatori ale programelor de asistență socială, au participat și preoții militari din eparhie.

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, vineri, 8 septembrie 2023, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, la granița dintre Transilvania și Bucovina, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului...

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

Sărbătoarea „Nașterii Maicii Domnului”, la Mănăstirea de la Nicula

La Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, vineri 8 septembrie 2023, când Biserica  Ortodoxă sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, de Arhim....