ÎPS Andrei, la deschiderea oficială a Mănăstirii Pantocrator de la Beclean

de | iul. 12, 2017 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a participat astăzi, 12 iulie 2017, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul la deschiderea oficială a Mănăstirii Pantocrator de la Beclean. Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, Inaltpreasfințitul  Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a  rostit o rugăciune de binecuvântare  a lucrărilor efectuate.

Din soborul preoților slujitori au făcut parte și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, secretarul eparhial protos. dr. Benedict Vesa și protopopul Becleanului, Părintele Vicențiu Doru Zinveliu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost  date de corul bisericii Sf. Apostol Andrei din Beclean.

În cuvântul de învățătură rostit cu ocazia primului hram al mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei l-a evocat pe Sfântul  Paisie Aghioritul, ocrotitorul bisericii și l-a încurajat pe noul stareț, ieromonahul Luca, pentru o bună activitate duhovnicească: „Părintelui Luca îi dorim râvnă multă, multă, multă și să reușească călugării noștri să-i obișnuiască pe credincioși că mirosul acela urât, păcatul,  cu care s-au obișnuit nu este normal. Îi dorim deci success în activitatea pe care o va desfășura aici. Acum, mănăstirea aceia vestită din Sfântul Munte, Pantocrator, nu are hramul acesta, dar părintele Luca l-a dorit pe acesta. Mănăstirea din Sfântul Munte are hramul „Schimbarea la Față”, numai că în eparhia noastră sunt déjà două mănăstiri cu acest hram, așa că e mai bine că părintele l-a dorit pe Cuviosul Paisie Aghioritul ca și ocrotitor al mănăstirii de la Beclean.”

De asemena, Mitropolitul Clujului a amintit de momenul în care Înaltpreasfinția sa l-a cunoscut pe Cuviosul Paisie Aghioritul, iar apoi a prezentat  câteva îndemnuri ale Sfântului Paisie pentru  preoti și credincioși.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a numit ca stareț al nou-înființatei mănăstiri Pantocrator pe ieromonahul Luca Gheberta și l-a felicitat pe protopopul Doru Zinveliu pentru lucrarea de zidire a bisericii mănăstirii. Potrivit părintelui ieromonah Luca, mănăstirea a fost înființată în acest an de Părintele Mitropolit Andrei, începând cu data de 1 iunie.

Mănăstirea Pantocrator, cu hramul Sfântul  Paisie Aghioritul este situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean și se află pe locul unei vechi clopotnițe.

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 21 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Mai multe formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpteți de folclor vor evolua duminică, 4 septembrie 2022, în comuna clujeană Mociu, în cadrul unui eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia...

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, marți, 16 august 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul...

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

La Mănăstirea clujeană Nicula, în jurul orei 21:30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserica nouă, în procesiune, și așezată pe altarul de vară al așezământului monahal, unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în straie populare. În...