ÎPS Andrei, la deschiderea oficială a Mănăstirii Pantocrator de la Beclean

de | iul. 12, 2017 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a participat astăzi, 12 iulie 2017, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul la deschiderea oficială a Mănăstirii Pantocrator de la Beclean. Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, Inaltpreasfințitul  Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a  rostit o rugăciune de binecuvântare  a lucrărilor efectuate.

Din soborul preoților slujitori au făcut parte și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, secretarul eparhial protos. dr. Benedict Vesa și protopopul Becleanului, Părintele Vicențiu Doru Zinveliu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost  date de corul bisericii Sf. Apostol Andrei din Beclean.

În cuvântul de învățătură rostit cu ocazia primului hram al mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei l-a evocat pe Sfântul  Paisie Aghioritul, ocrotitorul bisericii și l-a încurajat pe noul stareț, ieromonahul Luca, pentru o bună activitate duhovnicească: „Părintelui Luca îi dorim râvnă multă, multă, multă și să reușească călugării noștri să-i obișnuiască pe credincioși că mirosul acela urât, păcatul,  cu care s-au obișnuit nu este normal. Îi dorim deci success în activitatea pe care o va desfășura aici. Acum, mănăstirea aceia vestită din Sfântul Munte, Pantocrator, nu are hramul acesta, dar părintele Luca l-a dorit pe acesta. Mănăstirea din Sfântul Munte are hramul „Schimbarea la Față”, numai că în eparhia noastră sunt déjà două mănăstiri cu acest hram, așa că e mai bine că părintele l-a dorit pe Cuviosul Paisie Aghioritul ca și ocrotitor al mănăstirii de la Beclean.”

De asemena, Mitropolitul Clujului a amintit de momenul în care Înaltpreasfinția sa l-a cunoscut pe Cuviosul Paisie Aghioritul, iar apoi a prezentat  câteva îndemnuri ale Sfântului Paisie pentru  preoti și credincioși.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a numit ca stareț al nou-înființatei mănăstiri Pantocrator pe ieromonahul Luca Gheberta și l-a felicitat pe protopopul Doru Zinveliu pentru lucrarea de zidire a bisericii mănăstirii. Potrivit părintelui ieromonah Luca, mănăstirea a fost înființată în acest an de Părintele Mitropolit Andrei, începând cu data de 1 iunie.

Mănăstirea Pantocrator, cu hramul Sfântul  Paisie Aghioritul este situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean și se află pe locul unei vechi clopotnițe.

Ultimele articole

Inaugurarea unui nou centru social al Bisericii la Șimleu Silvaniei

Inaugurarea unui nou centru social al Bisericii la Șimleu Silvaniei

La Parohia “Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Șimleu Silvaniei a fost inaugurat astăzi Centrul de Servicii Sociale Multifuncțional „Filantropia”. Evenimentul a fost precedat de slujba sfințirii apei în biserica parohiei, slujbă săvârșită e către Preasfințitul...

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Misiunea parohiei și a mănăstirii azi, discutată la Huedin

Conferințele preoțești de primăvară din Arhiepiscopia Clujului s-au încheiat astăzi, 26 mai 2015, cu întâlnirea preoților din protopopiatul Huedin. Ședința clericilor s-a desfășurat în prezența Înaltpresfințitului Părinte Andrei, a debutat cu un Te Deum în Capela...