ÎPS Andrei, la hramul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Băița

de | nov. 8, 2015 | Actualitatea religioasă

Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost marcat în mod deosebit duminică, 8 noiembrie 2015, în parohia clujeană Băița, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului.

DSCF2488La sărbătoareaa hramului bisericii, ierarhul le-a vorbit localnicilor din Băița despre rolul îngerilor în iconomia mântuirii:„Noi apelăm la protecția, la ajutorul, la mijlocirea Sfinților Îngeri, la îngerul nostru păzitor, la Arhanghelii care păzesc biserica și satul, Mihail și Gavriil, la toți îngerii lui Dumnezeu și ne rugăm lor să ne apere și să ne ajute să ne mântuim, precum zice troparul: Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti, rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii, ca să ne acoperiţi pe noi, prin rugăciunile voastre, cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăviţi-ne din nevoi, cei ce sunteţi mai-mari peste cetele puterilor de sus”.

Din soborul care a slujit alături de ierarh la sărbătoarea parohiei Băița au făcut parte stareți de mănăstiri, consilieri eparhiali și preoți protopopi.

DSCF2488La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a ținut să felicite comunitatea parohială pentru implicarea în activitatea și lucrările bisericii.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Andrei a acordat Crucea Transilvană prim-epitropului bisericii și ordinele Sfinții Martiri Năsăudeni și Sfântul Pahomie de la Gledin principalilor ctitori din parohie.

De asemenea, tuturor celor care s-au dedicate bisericii, Mitropolitul Clujului le-a acordat diplome de aleasă cinstire.

Ultimele articole

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Cociu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul pensionării preotului...