IPS Andrei, la hramul Mănăstirii Nicula: „Rugăciunile către Maica Domnului și Fiul ei ne pot tămădui de această pandemie”

de | aug. 15, 2020

FOTO: DARIUS ECHIM

Mitropolitul Clujului a îndemnat miile de pelerini veniți la hramul Mănăstirii Nicula să o roage întotdeauna pe Maica Domnului să intervină la Mântuitorul pentru a-i tămădui de boală și de toate necazurile. Ierarhul a arătat că Maica Domnului oferă ajutorul ei tuturor celor care i-l cer, prin Domnul Hristos, aşa cum  a făcut  şi la nunta din Cana Galilei.

„Hristos rămâne singurul Doctor, Maica Domnului şi sfinţii sunt intermediari, în numele Său. De-a lungul celor două mii de ani de creştinism s-a constatat cât de eficiente sunt rugăciunile Maicii Domnului către Fiul său, şi câte minuni de vindecare s-au făcut în locurile închinate ei şi prin intermediul icoanelor ei făcătoare de minuni, inclusiv prin cea de la Nicula”, a arătat ierarhul.

Dintre toate terapeuticile creștine, rugăciunea ne este cea mai la îndemână”, a mai subliniat ierarhul, iar pelerinajul la mănăstire are şi acest rol, potrivit unor versuri din pricesnele cântate de pelerini. „Cei bolnavi vin cu credinţă, încărcaţi de suferinţă, / Vin vărsând lacrimi amare, să primească vindecare.”

Mitropolitul a mai precizat că întervențiile Maicii Domnului în timpuri dificile sunt multe, și „ele ne dau curaj și nouă să apelăm la ajutorul ei cu toate necazurile noastre. De data aceasta ne rugăm pentru lumea întreagă cuprinsă de epidemia de coronavirus”.

Câteva mii de pelerini din toată țara au asistat sâmbătă dimineața, 15 august 2020, la Mănăstirea clujeană Nicula, la Sfânta Liturghie, săvârșită cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului. Slujba a fost oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei, în sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepisclopia Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, starețul mănăstirii, arhim. Nicolae Moldovan, protopoul de Gherla, pr. Paul Isip, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican și alți preoți invitați. În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Sofronie, viețuitor al Mănăstirii Nicula.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. Prof. Vasile Stanciu.

Mănăstirea clujeană „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc.  Aici se desfășoară an de an pe 15 august, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți  credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a participa la toate slujbele oficiate pe altarul de vară, amplasat lângă biserica veche de zid.

Toate slujbele au fost oficiate cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfântul Antonie cel Mare, serbat la Cluj-Napoca

Sfântul Antonie cel Mare, serbat la Cluj-Napoca

Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca și-a sărbătorit  duminică, în 17 ianuarie 2016 hramul, în ziua de prăznuire a marelui sfânt.  Credincioșii de pe Strada Soporului au primit sâmbătă, în ajunul  sărbătorii,  vizita Mitropolitului Andrei, care a...

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului

Ședința Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Clujului

La sediul Arhiepiscopiei Clujului vor avea loc sâmbătă, 23 ianuarie 2016, ședințele Consiliului și Adunării Eparhiale. Acestea vor fi prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Se va discuta activitatea pe anul trecut de la nivelul celor...

Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

Sute de elevi se pregătesc de faza locală a Olimpiadei de Religie

Circa 300 de elevi din Cluj vor participa sâmbătă, 23 ianuarie 2016, la faza locala a Olimpiadei de Religie. Concursul va fi organizat în 6 centre din județ si are ca scop testarea cunoștințelor cât și a creativității elevilor. Din numărul total de participanți vor...

Îndemn la ajutorarea celor afectaţi de condiţiile meteo severe

Îndemn la ajutorarea celor afectaţi de condiţiile meteo severe

În aceste zile în care din cauza viscolului şi a căderilor masive de zăpadă multe comunităţi rurale au rămas izolate mai ales în Sud-estul ţării, facem un apel către Centrele eparhiale, clerul şi credincioşii de la parohiile din zonele afectate să ofere sprijin...

Vizită pastorală la românii din Norvegia

Vizită pastorală la românii din Norvegia

În perioada 15-27 ianuarie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord efectuează o vizită pastorală în comunitățile românești din Norvegia. Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia ortodoxă română din fiordul...