ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Rebra-Parva

de | iun. 29, 2016

Mii de pelerini și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Rebra-Parva ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Hramul așezământului monahal serbat astăzi, 29 iunie 2016, a fost o adevărată sărbătoare atât pentru obștea mănăstirii cât și pentru credincioșii veniți de departe.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, care le-a vorbit celor prezenți despre biserica mărturisitoare, amintind și de cele 6 puncte discutate la Sinodul Panortodox din Creta, la care a fost prezent și Înaltpreasfinția Sa.

Între pelerinii veniți la hramul mănăstirii Rebra-Parva s-a numărat și un grup de tineri din Cernăuți, aflați în această perioadă în tabără la centrul de tineret „Preot Profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Îmbărcați în straie populare, aceștia au fost binecuvântați de Mitropolitul Clujului, care le-a împărțit, atât lor cât și celorlalți copii și tineri, cărți de rugăciune.

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului a fost fondată în 1993 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Un an mai târziu, a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, locaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în 2009.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

Pelerinii, așteptați la hramul mănăstirii bistrițene Dobric

De praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, 15 august 2023, Mănăstirea de maici de la Dobric își va sărbători hramul bisericii mari în prezența Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Timp de două zile,...

Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula 2023

Hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula 2023

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului...