ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Rebra-Parva

de | iun. 29, 2016

Mii de pelerini și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Rebra-Parva ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Hramul așezământului monahal serbat astăzi, 29 iunie 2016, a fost o adevărată sărbătoare atât pentru obștea mănăstirii cât și pentru credincioșii veniți de departe.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, care le-a vorbit celor prezenți despre biserica mărturisitoare, amintind și de cele 6 puncte discutate la Sinodul Panortodox din Creta, la care a fost prezent și Înaltpreasfinția Sa.

Între pelerinii veniți la hramul mănăstirii Rebra-Parva s-a numărat și un grup de tineri din Cernăuți, aflați în această perioadă în tabără la centrul de tineret „Preot Profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Îmbărcați în straie populare, aceștia au fost binecuvântați de Mitropolitul Clujului, care le-a împărțit, atât lor cât și celorlalți copii și tineri, cărți de rugăciune.

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului a fost fondată în 1993 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Un an mai târziu, a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, locaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în 2009.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...