ÎPS Andrei, la Măgoaja

de | aug. 11, 2018 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 10 August 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Măgoaja, Protopopiatul Dej, înconjurat de un sobor de preoți, din sobor făcând parte, părintele consilier Caudiu Ioan Grama, părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului și preoții din Cercul preoțesc Chiuiești.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a vorbit despre Maica Domnului, care este Maica Vieții: ,,Maica Domnului este Maica Vieții. În Sfânta Scriptură, în Evanghelia de la Luca, cap. 11 vers. 27 citim că: ,,La un moment dat, când Domnul propovăduia Evanghelia și lumea era entuziasmată, o femeie din mulțime ridicând glasul a zis: (,,fericit este pântecele care te-a purtat și sânii la care ai supt”). Cel pe care L-a născut este Viața însăși iar Maica Domnului este Maica Vieții. Domnul Hristos așa ne spune în Evanghelia după Ioan, cap 14.: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, iar Maica Domnului este Maica Vieții.”

La final, părintele paroh Gavril Ioan Gretinuc a mulțumit în primul rând Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru clipele de înaltă trăire sufletească, Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru faptul că tot timpul a acceptat invitația de a fi în mijlocul credincioșilor din Parohia Măgoaja, părintelui protopop pentru toată implicarea și pentru tot sprijinul acordat și nu în ultimul rând bunilor credincioși, care tot timpul au sprijinit biserica strămoșească.

Părintele Mitropolit Andrei i-a miruit pe credincioși, a împărțit iconițe și i-a binecuvântat.

Parohia Ortodoxă Română Măgoaja cu hramul “ Sfântul Ierarh Nicolae “ este este situată în judeţul Cluj, comuna Chiuieşti, aparţinând Protopopiatului Ortodox Român din Dej. Prima menţiune documentară a satului este în anul 1588. Satul avea biserică de lemn cel puţin din prima jumătate a  secolului XVII construită pe dealul  Bisericii, lângă cimitirul actual, unde a dăinuit până în anii 1900 când a fost dăruită credincioşilor din  Poiana Porcului, Fântânele. Biserica actuală de zid a fost ridicată între anii 1790-1821 fiind executată doar nava, turnul a fost adăugat în 1869 sub îndrumarea preotului Simion Cupşa. Prima târnosire a Bisericii a fost în 10 august 1822 de către episcopul Vasile Moga.

Pe plaiurile măgojene a crescut Pintea Haiducul, în amintirea căruia comunitatea a ales să sărbătorească în prima duminică a lunii septembrie a fiecărui an, fiind numită şi  “sărbătoarea Pintii”  care se ţine între cele două localităţi Chiuieşti şi Măgoaja.

Efect al unei îndelungate şi rodnice vieţi religioase, de aici s-au ridicat numeroşi slujitori ai bisericii: Gavril Hango – redactor la Telegraful Român şi colaborator al Enciclopediei Diaconovici – preot în Bonţida, Gavrilă Zob – protopop al Protopopiatului Gherla, fraţii Chirilă Gavril, preot-secretar al Protopopiatului Ortodox Român Dej şi Chirilă Ioan – preot profesor universitar doctor, fost decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, actual Preşedinte al Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Credit: Protopopiatul Dej

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 10-a după Rusalii

În Duminica a 10-a după Rusalii (a vindecării lunaticului), 21 august 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Festivalul „Jocu’ de pe Câmpie”, la Mociu- ediţia a XXV- a

Mai multe formații de jocuri tradiționale și ansambluri folclorice din județele Cluj și Mureș, alături de renumiți interpteți de folclor vor evolua duminică, 4 septembrie 2022, în comuna clujeană Mociu, în cadrul unui eveniment folcloric reprezentativ pentru Câmpia...

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

Hramul Mănăstirii „Crucea Iancului” de la Mărișel

În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, marți, 16 august 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul...

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

Mii de pelerini la Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula

La Mănăstirea clujeană Nicula, în jurul orei 21:30, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă din biserica nouă, în procesiune, și așezată pe altarul de vară al așezământului monahal, unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în straie populare. În...