ÎPS Andrei, la Măgoaja

de | aug. 11, 2018 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 10 August 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Măgoaja, Protopopiatul Dej, înconjurat de un sobor de preoți, din sobor făcând parte, părintele consilier Caudiu Ioan Grama, părintele Ioan Buftea, protopopul Dejului și preoții din Cercul preoțesc Chiuiești.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a vorbit despre Maica Domnului, care este Maica Vieții: ,,Maica Domnului este Maica Vieții. În Sfânta Scriptură, în Evanghelia de la Luca, cap. 11 vers. 27 citim că: ,,La un moment dat, când Domnul propovăduia Evanghelia și lumea era entuziasmată, o femeie din mulțime ridicând glasul a zis: (,,fericit este pântecele care te-a purtat și sânii la care ai supt”). Cel pe care L-a născut este Viața însăși iar Maica Domnului este Maica Vieții. Domnul Hristos așa ne spune în Evanghelia după Ioan, cap 14.: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, iar Maica Domnului este Maica Vieții.”

La final, părintele paroh Gavril Ioan Gretinuc a mulțumit în primul rând Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului pentru clipele de înaltă trăire sufletească, Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru faptul că tot timpul a acceptat invitația de a fi în mijlocul credincioșilor din Parohia Măgoaja, părintelui protopop pentru toată implicarea și pentru tot sprijinul acordat și nu în ultimul rând bunilor credincioși, care tot timpul au sprijinit biserica strămoșească.

Părintele Mitropolit Andrei i-a miruit pe credincioși, a împărțit iconițe și i-a binecuvântat.

Parohia Ortodoxă Română Măgoaja cu hramul “ Sfântul Ierarh Nicolae “ este este situată în judeţul Cluj, comuna Chiuieşti, aparţinând Protopopiatului Ortodox Român din Dej. Prima menţiune documentară a satului este în anul 1588. Satul avea biserică de lemn cel puţin din prima jumătate a  secolului XVII construită pe dealul  Bisericii, lângă cimitirul actual, unde a dăinuit până în anii 1900 când a fost dăruită credincioşilor din  Poiana Porcului, Fântânele. Biserica actuală de zid a fost ridicată între anii 1790-1821 fiind executată doar nava, turnul a fost adăugat în 1869 sub îndrumarea preotului Simion Cupşa. Prima târnosire a Bisericii a fost în 10 august 1822 de către episcopul Vasile Moga.

Pe plaiurile măgojene a crescut Pintea Haiducul, în amintirea căruia comunitatea a ales să sărbătorească în prima duminică a lunii septembrie a fiecărui an, fiind numită şi  “sărbătoarea Pintii”  care se ţine între cele două localităţi Chiuieşti şi Măgoaja.

Efect al unei îndelungate şi rodnice vieţi religioase, de aici s-au ridicat numeroşi slujitori ai bisericii: Gavril Hango – redactor la Telegraful Român şi colaborator al Enciclopediei Diaconovici – preot în Bonţida, Gavrilă Zob – protopop al Protopopiatului Gherla, fraţii Chirilă Gavril, preot-secretar al Protopopiatului Ortodox Român Dej şi Chirilă Ioan – preot profesor universitar doctor, fost decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, actual Preşedinte al Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Credit: Protopopiatul Dej

Ultimele articole

Rugăciunea este izvorul puterii

Rugăciunea este izvorul puterii

Porfirie (Bairaktaris), Bătrânul din Attica: “Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferinţele lor, încât le puteau...

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească la Parohia Bocșița, Episcopia Sălajului

Duminică, 21 iunie 2015, în duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Bocșița, Protopopiatul Zalău. Alături de Preasfinția Sa au slujit...

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Film documentar despre viața părintelui Gheorghe Calciu, lansat la Cluj

Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, a fost lansat joi, 18 iunie 2015, în premieră la Cluj-Napoca. Evenimentul, la care au participat câteva sute de tineri, a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...