IPS Andrei, la Ziua Drapelului Național: „sub flamura Tricolorului trebuie să se adune laolaltă toată națiunea română”

de | iun. 26, 2020 | Actualitatea religioasă

Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie 2020, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, printr-o ceremonie publică militară și religioasă.

Încă de joi seara, 25 iunie, Drapelul a fost coborât de pe catarg și introdus în Catedrala Mitropolitană. Vineri, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit Drapelul Național în cadrul unei slujbe religioase.

Apoi, a avut loc ceremonialul militar de arborare a Drapelului pe catargul din Piața Avram Iancu, în timp ce s-a intonat Imnul Național al României. 

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că „sub flamura Tricolorului trebuie să se adune laolaltă toată națiunea română”.

„Pentru lumea creștină, simbolul Crucii este de o importanță maximă: sub Cruce ne strângem, cu Crucea ne închinăm, Hristos ne conduce, oricând îl urmăm! Pe plan național, Tricolorul are importanța lui unică. Trei culori cunosc pe lume, așa cântăm. Sub flamurile Tricolorului trebuie să se adune laolaltă toată națiunea română.”

„Pentru viitorime, tinerii noștri trebuie educați în respect față de valorile pe care ni le-au transmis înaintașii noștri. Mândrul nostru Tricolor, sintagmă care nu știu dacă mai are suficient ecou în inima celor tineri, trebuie să își găsească, totuși, locul între valorile importante pe care ei le au în inimă”, a spus ierarhul.

IPS Andrei, la Ziua Drapelului Național: „sub flamura Tricolorului trebuie să se adune laolaltă toată națiunea română”

De asemenea, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a dat citire mesajului premierului României.

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene, ai instituţiilor publice civile şi militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.

Manifestarea publică s-a desfășurat cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială, prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

Aşa cum prevede Constituţia României, Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”.

Ziua Drapelului Naţional este marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militar-religioase specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Cu prilejul acestei zile, în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.

Mai multe fotografii AICI 

Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie 2020, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, printr-o…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Vineri, 26 iunie 2020

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu și una de istoriografie bisericească vor fi lansate joi la Muzeul Mitropoliei Clujului. Titlurile dedicate protopopului martir sunt apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului: „Protopopul Aurel...

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

Liturghie Arhierească în localitatea Sălățig

În prima duminică din postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, filie a Parohiei Bulgari, din Episcopia Sălajului. După întâmpinarea Ierarhului în fața locașului de cult, de...

Biserica este corabia mântuirii

Biserica este corabia mântuirii

„Corabia de pe Marea Galileii simbolizează Biserica [...]Atâta vreme cât suntem în corabie, chiar dacă nu suntem perfecți, ne îmbunătățim. Pericolul e să nu fim aici, ci să fim în afară și să ne înghită valul vremelniciei”.   În duminica a 9-a după Rusalii și prima...

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

Tabără catehetică la Mănăstirea Strâmba

În perioada 20-25 iulie s-a derulat cea de-a doua serie a taberei catehetice de la Mănăstirea Strâmba, din cele şase care se vor desfăşura în acest an, sub coordonarea sectorului cultural al Episcopiei Sălajului, al biroului de catehizare al eparhiei și cu purtarea de...

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

Tabără studențească, organizată de ASCOR Cluj la Rogojel

La început de august, în postul Adormirii Maicii Domnului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Cluj-Napoca, va organiza tabăra studenţească de vară în localitatea Rogojel, judeţul Cluj. În tabăra care se va desfășura în perioada 3-14 august...