ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele: „Familia, Biserica și Școala, responsabile de educația și buna creștere a copiilor”

de | sept. 8, 2017

Cei peste 3000 de credincioși prezenți vineri, 8 septembrie 2017, de praznicul Nașterea Maicii Domnului, la hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele au fost îndemnați să ia aminte la felul în care a fost crescută și educată Maica Domnului. Îndemnul a fost dat, în special părinților, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfintitul Părinte Andrei, care a explicat cât de importantă este buna creștere a celor mici și cât de responsabile sunt pentru educația copiilor Familia, Biserica și Școala.

ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului la hramul Mănăstirii Piatra Fântânele: „Familia, Biserica și Școala, responsabile de educația și buna creștere a copiilor”Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost prezent la așezământul monahal din Pasul Tihuța încă de aseară, din ajunul sărbătorii, când a oficiat slujba Privegherii, la finalul căreia părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, a rostit un cuvânt de învățătură. Vineri dimineață, Înaltpreasfințitul Andrei a săvărșit pe altarul de vară al mănăstirii, Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. La slujba de hram au fost prezenți în jur de 3000 de credincioși, veniți de pe Valea Bârgăului şi din alte zone ale judeţului Bistrița-Nasaud, precum și din Bucovina și chiar din Maramureş. Au participat la Sfânta Litrughie arhierească și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul județului Ovidiu Frenț și Ministrul Agriculturii, Petre Daea, care se află într-o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud.

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200, în Pasul Tihuţa. Aflat la graniţa dintre Transilvania şi Moldova, aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona. Biserica mănăstirii a fost construită în 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. A funcţionat ca mănăstire de călugări până în anul 1960, când, prin decret, a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, în 11 aprilie 1995 s-a reînfiinţat mănăstirea ca mănăstire de maici.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...