Radio RENAȘTEREA

 LIVE

ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului la hramul Mănăstirii „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, de la Piatra Craiului

de | aug. 5, 2017

Cu prilejul pomenirii sfântului Ioan Iacob de la Neamț, numit și Hozevitul, așezământul monahal de la Piatra Craiului, Protopopiatul Huedin și-a serbat  hramul, în prezența Înaltpreasfințitului  Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Programul dedicat hramului a început din ajun, cu primirea icoanei sfântului Efrem cel Nou și a continuat de la ora 18:00 cu slujba Privegherii, oficiată de Mitropolitul Andrei al Clujului.

De  dimineață, ierarhul a sfințit crucile care vor fi așezate pe turlele bisericii mănăstirii, iar apoi a oficiat Sfânta Liturghie alături de un numeros sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.

În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre dumnezeiescul dor care l-a animat pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

La finalul programului liturgic a fost inaugurat muzeul mănăstirii, care cuprinde în prezent o colecție de covoare maramureșene donate de doamna Maria Pop, ne-a spus starețul mănăstirii de la Piatra Craiului, protos. Antonie Flore.

Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, este situată pe raza localității Bucea, în dreptul Popasului Piatra Craiului.  Așezământul monahal de calugari  a fost înființat în anul 1995.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026

Luni, 8 iunie, credincioșii ortodocși intră în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscut în popor și sub denumirea de „Postul Sânpetrului”. Anul acesta, perioada de pregătire spirituală va avea o durată de 21 de zile, fiind cel mai lung post dedicat celor doi...

Slujire arhierească în Lechința, județul Bistrița-Năsăud

Slujire arhierească în Lechința, județul Bistrița-Năsăud

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor), 7 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud. Cu...