ÎPS Andrei: „Pe ortodocși îi caracterizează acest duh al păcii, pe care l-a lăsat Domnul Iisus Hristos”

de | mai 28, 2017

Biserica Parohiei bistrițene Pintic,  ce datează din 1834 a fost târnosită de Mitropolitul Clujului, în prezența a zeci de preoți și sute de credincioși duminică,  28 mai 2017.

Ritualul specific de sfințire a fost urmat de Sfânta Liturghie săvârșită pe o scenă special amenajată în curtea bisericii, la slujbă fiind prezente și oficialități locale și centrale. Importanța sărbătorii trăită astăzi de localnicii din Pintic s-a văzut în felul în care aceștia i-au întâmpinat în stil tradițional pe oaspeții veniți la sfințirea bisericii. Pentru prezența la biserică, credincioșii au scos din lada de zestre, costumele tradiționale pe care le-au purtat cu măiestrie la Sfânta Liturghie.

Unitatea bisericii,  tema cuvântului de învățătură

ÎPS Andrei: „Pe ortodocși îi caracterizează acest duh al păcii, pe care l-a lăsat Domnul Iisus Hristos”Aflându-ne în duminica închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre unitatea bisericii, amintind de evenimentul din secolul IV care a produs dezbinare între creștini și derută în învățătura de credință: „Înaintea Patimilor, Mântuitorul a făcut o rugăciune intensă către Tatăl Său și rezumând mesajul acestei rugăciuni putem spune că S-a rugat lui Dumnezeu ca noi toți creștinii care vom crede în Hristos să fim una așa cum El este Una cu Tatăl. Din nefericire, așa cum Mântuitorul, Atotștiutorul își dădea seama, vedea peste veacuri că în Biserica cea Una vor apărea și secte, vor apărea și erezii, iar una dintre cele mia puternice erezii din vremea aceea a apărut în secolul IV”.

„Pe ortodocși îi caracterizează duhul păcii”

Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat că este nevoie ca Biserica să rămână unită în duhul păcii, caracteristic Ortodoxiei.

„Pe ortodocși îi caracterizează acest duh al păcii, pe care l-a lăsat Domnul Iisus Hristos ca toți să fie una, ca lumea să creadă că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său în lume să mântuiască lumea. Această atitudine a Bisericii Ortodoxe o putem rezuma în ceea ce a zis un mare teolog de-al nostru, Teodor Popescu: Biserica Ortodoxă nu caută să impună nimănui autoritatea , ea nu cere nimănui puterea, ea cere tuturor unire în credință, de unii schimbată, de alții uitată, ea nu cere nimănui nici măcar să sufere pentru ea și cu ea, ea oferă tuturor credința sa încercată în foc, credința de altădată a tuturor. Ea nu dorește să poruncească nimănui și să umilească vreun creștin ci dorește să îi poată auzi pe toți zicând, să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim”, a spus Mitropolitul Clujului.

Biserica parohiei Pintic ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil a fost construită în anul 1834.

Începand cu anul 2004 a fost amplu reabilitată și înzestrată cu pictură nouă. Cu ocazia sărbătorii de astăzi, părintele Victor Vărărean, paroh al acestei biserici din anul 2012, a fost hirotesit preot sachelar.

De asemenea, Părintele Mitropolit i s-a oferit prof. univ. Petru Pantea, Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru toată implicarea în activitatea de înfrumusețare a bisericii din satul natal.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Anul 2017 în Patriarhia Română

Anul 2017 în Patriarhia Română

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul...

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

Prima zi a anului 2017 la Parohia Surduc

În prima zi a anului 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut...

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, la ceas aniversar

Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei  Clujului împlinește astăzi, 30 Decembrie 2016, 68 de ani. Cu această ocazie, a fost săvârșită încă de dimineață Sfânta Liturghie de un sobor de preoți, condus de părintele arhimandrit Dumitru...

Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

Întronizarea noului Episcop al Maramureșului și Sătmarului

La Catedrala Episcopală din Baia Mare a avut loc, în cea de-a treia zi a praznicului Nașterii Domnului, ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Iustin, noul Episcop al Maramureșului și Sătmarului. Credincioșii maramureșeni au participat în număr mare la...