ÎPS Andrei: „Pe ortodocși îi caracterizează acest duh al păcii, pe care l-a lăsat Domnul Iisus Hristos”

de | mai 28, 2017 | Actualitatea religioasă

Biserica Parohiei bistrițene Pintic,  ce datează din 1834 a fost târnosită de Mitropolitul Clujului, în prezența a zeci de preoți și sute de credincioși duminică,  28 mai 2017.

Ritualul specific de sfințire a fost urmat de Sfânta Liturghie săvârșită pe o scenă special amenajată în curtea bisericii, la slujbă fiind prezente și oficialități locale și centrale. Importanța sărbătorii trăită astăzi de localnicii din Pintic s-a văzut în felul în care aceștia i-au întâmpinat în stil tradițional pe oaspeții veniți la sfințirea bisericii. Pentru prezența la biserică, credincioșii au scos din lada de zestre, costumele tradiționale pe care le-au purtat cu măiestrie la Sfânta Liturghie.

Unitatea bisericii,  tema cuvântului de învățătură

ÎPS Andrei: „Pe ortodocși îi caracterizează acest duh al păcii, pe care l-a lăsat Domnul Iisus Hristos”Aflându-ne în duminica închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului le-a vorbit celor prezenți despre unitatea bisericii, amintind de evenimentul din secolul IV care a produs dezbinare între creștini și derută în învățătura de credință: „Înaintea Patimilor, Mântuitorul a făcut o rugăciune intensă către Tatăl Său și rezumând mesajul acestei rugăciuni putem spune că S-a rugat lui Dumnezeu ca noi toți creștinii care vom crede în Hristos să fim una așa cum El este Una cu Tatăl. Din nefericire, așa cum Mântuitorul, Atotștiutorul își dădea seama, vedea peste veacuri că în Biserica cea Una vor apărea și secte, vor apărea și erezii, iar una dintre cele mia puternice erezii din vremea aceea a apărut în secolul IV”.

„Pe ortodocși îi caracterizează duhul păcii”

Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat că este nevoie ca Biserica să rămână unită în duhul păcii, caracteristic Ortodoxiei.

„Pe ortodocși îi caracterizează acest duh al păcii, pe care l-a lăsat Domnul Iisus Hristos ca toți să fie una, ca lumea să creadă că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său în lume să mântuiască lumea. Această atitudine a Bisericii Ortodoxe o putem rezuma în ceea ce a zis un mare teolog de-al nostru, Teodor Popescu: Biserica Ortodoxă nu caută să impună nimănui autoritatea , ea nu cere nimănui puterea, ea cere tuturor unire în credință, de unii schimbată, de alții uitată, ea nu cere nimănui nici măcar să sufere pentru ea și cu ea, ea oferă tuturor credința sa încercată în foc, credința de altădată a tuturor. Ea nu dorește să poruncească nimănui și să umilească vreun creștin ci dorește să îi poată auzi pe toți zicând, să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim”, a spus Mitropolitul Clujului.

Biserica parohiei Pintic ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil a fost construită în anul 1834.

Începand cu anul 2004 a fost amplu reabilitată și înzestrată cu pictură nouă. Cu ocazia sărbătorii de astăzi, părintele Victor Vărărean, paroh al acestei biserici din anul 2012, a fost hirotesit preot sachelar.

De asemenea, Părintele Mitropolit i s-a oferit prof. univ. Petru Pantea, Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru toată implicarea în activitatea de înfrumusețare a bisericii din satul natal.

 

Ultimele articole

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola – romancier francez

Émile Zola este unul din cei mai populari romancieri francezi. Printre titlurile sale se numără „Germinalul”, „Nana” sau „La paradisul femeilor”. Émile Zola s-a născut la data de 2 aprilie 1840 în Paris. Tatăl său era inginer civil și a fost angajat să construiască...

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

În Episcopia Sălajului se desfășoară în perioada 10-21 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, proiectul „Școala de vară Porolissum”.  Acest proiect, inițiat de episcopie  în parteneriat cu școala generală „Porolissum” din Zalău și Asociația...

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

  Mai mult de 35 000 de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Respectând tradiția, mulți dintre pelerini au ajuns pe jos „la Nicula colo-n deal”. Radio Renașterea vă oferă un fotoreportaj de la praznicul Adormirii...

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”....

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Resfințirea bisericii din Parohia Nușfalău

Duminică, 16 august 2015, credincioșii parohiei Nușfalău, protopopiatul Șimleu Silvaniei, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu. Prilejul a fost dat de finalizarea lucrărilor de reînnoire a locașului de cult, lucrări efectuate...