IPS ANDREI: Radio Renașterea face misiunea Domnului Hristos

de | mai 1, 2023

În mesajul transmis cu ocazia aniversării a 24 de ani de emisie Radio Renașterea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a arătat că postul de radio are menirea de a aduce multă mângaiere ascultătorilor. Totodată, ierarhul i-a felicitat pe angajații radioului.

„Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, Capitolul 10, subliniază un lucru: Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. Ce face Radio Renașterea? Transmite cuvântul lui Hristos către toți cei ce doresc să îl asculte.  Așa că, toți angajații de la postul de radio să fie conștienți că fac slujba lui Dumnezeu și că Dumnezeu nu se va lăsa dator. E mare această lucrare! Zice Alexandru Vlahuță, referitor la cuvânt:

Ca-n basme-i a cuvântului putere:

 El lumi aievea-ţi face din păreri,

Şi chip etern din umbra care piere,

Şi iarăşi azi din ziua cea de ieri.

Cuvântul are putere, cuvântul bun dinamizează, îi îndreaptă pe oameni pe calea cea bună.  Cuvântul poate fi și rău,  care dărâmă, care strică. Însă, „ca-n basme-i a cuvântului putere” de la radio Renașterea. Postul nostru de radio face misiunea Domnului Hristos și tare am dori să le aducă multă mângâiere tuturor creștinilor care ne ascultă, inclusiv la creștinii de o altă confesiune decât cea ortodoxă”, a arătat Mitropolitul Clujului.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud

Hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud

În a doua zi după Bobotează, marți, 7 ianuarie 2025, când Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a...